Topul celor mai bine plătiți actori de la Hollywood în 2019

Ryan Reynolds, actorul canadian cunoscut pentru rolul principal din seria de filme “Deadpool”, are cel mai mare salariu de la Hollywood în anul 2019, potrivit Variety. El a primit 27 de milioane de dolari pentru prezenţa în filmul “Six Underground”, o producţie Netflix care nu are încă o dată de lansare.

Dwayne ‘The Rock’ Johnson este cel de-al doilea cel mai bine plătit actor, fiindrecompensat cu 20 de milioane de dolari pentru rolul lui Luke Hobbs din filmul „Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw” a cărei lansare va avea loc pe 2 august.

Citeşte și: ACTORUL BRITANIC IDRIS ELBA S-A CĂSĂTORIT ÎN SECRET ÎN MAROC! FOTO ÎN ARTICOL

Robert Downey Jr. a fost plătit cu 20 de milioane de dolari pentru rolul lui din filmul „The Voyage Of Doctor Dolittle”, scrie Variety. Pentru apariţia în „Bad Boys For Life”, care urmează să apară în luna ianuarie a anului 2020, Will Smith a primit 17 milioane de dolari.

În topul celor mai bine plătiți actori de la Hollywood în 2019 se află și Tom Cruise  (care a primit între 12 şi 14 milioane pentru rolurile din filmele „Top Gun: Maverick” şi „A Quiet Place 2”),  Brad Pitt și Leonardo DiCaprio (care au primit 10 milioane de dolari pentru cele mai recente roluri din filmul „Once Upon a Time In Hollywood”).

Sursa foto: billboard