Tortionarul Visinescu, acuzat de genocid de Parchetul ICCJ

Tortionarul Alexandru Visinescu a fost pus sub invinuire, marti, de Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), sub acuzatia de genocid, transmit televiziunile de stiri. 

Alexandru Visinescu, fostul comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, a fost audiat, in aceasta dimineata, la Parchetul General in legatura cu denuntul formulat impotriva lui de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.

La sosirea la sediul Parchetului, Visinescu nu a facut nicio declaratie. Fostul comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat in perioada 1956 – 1963 a venit insotit de doua persoane, care le-au reprosat jurnalistilor ca “si-au batut joc de el trei saptamani pe posturile de televiziune”, potrivit Agerpres.

Cei doi le-au distribuit ziaristilor o copie a talonului de pensie al lui Visinescu, conform careia acesta are o pensie de “doar” 3.296 lei, si nu de peste 6.000 de lei, cum s-a vehiculat in presa.

Visinescu a iesit de la audieri dupa circa o ora, sub pretextul ca i s-a facut rau. Surse din cadrul anchetei au declarat ca Visinescu va fi acuzat de genocid, informeaza Realitatea TV.

“Institutul saluta decizia istorica a Parchetului si vom anunta intensificarea programului de identificare a criminalilor comunisti. Conform Codului Penal, genocidul se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 20 de ani. Ne motiveaza decizia, e o recunoastere publica a profesionalismului institutului, a probelor. Din acest moment, nimic nu ne mai opreste sa ii identificam si sa ii punem sub acuzare pe crimninali”, a declarat la Digi24 Andrei Muraru, seful Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

Alexandru Visinescu este unul dintre cei 35 de tortionari identificati de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. impotriva sa a fost depusa o sesizare penala pentru omor deosebit de grav, el fiind descris de fostii detinuti politici drept “un individ extrem de crud”.

In urma solicitarii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, se va analiza oportunitatea preluarii in vederea efectuarii urmaririi penale de catre procurorii sectiei de urmarire penala si criminalistica.

Foto: Evenimentul Zilei