Traficul aerian din Marea Britanie, dat peste cap de o defectiune tehnica

O defectiune tehnica la serviciul de control aerian din Swanwick a provocat haos in transportul aerian britanic si a provocat intarzieri si anulari de zboruri in Marea Britanie si Irlanda, au anuntat autoritatile aeroportuare, transmite Mediafax.

Aeroporturilor londoneze Heathrow, Stansted, Gatwick si Luton precum si cele din Dublin, Glasgow si Edinbourgh si Cardiff au anuntat toate intarzieri importante.

Aceasta defectiune a afectat si zborul cursei “British Airways” pe ruta Bucuresti – Londra, care a intarziat cel putin 6 ore fata de ora de plecare. Astfel, aproximativ 115 pasageri si-au vazut programul dat peste cap.

Mai multe zboruri nationale si international au fost anulate pe Heathrow, principalul aeroport din Europa dupa numarul de pasageri si primul din lume in privinta traficului international al calatorilor.

“Dificultati de a trece de la modul de noapte la cel de zi” la Swanwick, in sudul Angliei, sunt la originea problemei, a anuntat serviciul de control aerian britanic. “Inginerii lucreaza pentru a rezolva problema cat mai repede posibil”, a adaugat aceeasi sursa.

Sursa foto: visitlondon.com