Tragere la sorți, Europa League. FCSB, CSU Craiova și Botoșani și-au aflat adversarele din primul tur preliminar

Tragerea la sorţi a primului tur preliminar al Ligii Europa are loc luni, la sediul UEFA de la Nyon, de la ora 13.00, în urma acesteia urmând să îşi afle adversarele echipele FCSB, Universitatea Craiova şi FC Botoşani.

Update: FCSB va juca pe teren propriu cu armenii de la FC Shirak. CSU Craiova joacă împotriva lui FC Lokomotiv Tbilisi. Meciul se joacă în Georgia.

FC Botoșani va juca pe terenul lui FC Ordabasy, din Kazahstan. Partidele se vor disputa, într-o singură manșă, în data de 27 august. Dacă va fi cazul, vor exista prelungiri şi lovituri de departajare pentru stabilirea câştigătoarelor.

Știre inițială

În primul tur preliminar participă 94 de echipe. Pentru tragerea la sorţi, echipele au fost împărţite în 15 grupe: 13 cu câte şase echipe şi două cu câte opt. Fiecare grupă are trei echipe capi de serie şi trei care nu sunt capi de serie, în cazul ultimelor două grupe patru capi de serie şi patru care nu sunt capi de serie.

FC Botoşani a fost repartizată în grupa 12 şi nu este cap de serie. Botoşănenii ar putea întâlni Lech Poznan (Polonia), Partizan Belgran (Serbia) sau Ordabasy Şimkent (Kazahstan).

În grupa 13, FCSB, care se numără printre capii de serie, are ca potenţiali adversari Shirak (Armenia), Sirens (Malta) şi învingătoarea dintre Engordany (Andorra) şi Zeta (Muntenegru), confruntare din runda preliminară.

Universitatea Craiova este printre capii de serie din grupa 14, în care se află opt echipe. Craiovenii ar putea întâlni Noah (Armenia), Sumgayit City (Azerbaidjan), Petrocub-Hincesti (Moldova) sau Lokomotiv Tbilisi (Georgia).

Partidele se vor disputa, într-o singură manșă, în data de 27 august, iar terenul va fi stabilit tot prin tragere la sorți. Dacă va fi cazul, vor exista prelungiri şi lovituri de departajare pentru stabilirea câştigătoarelor. Echipele care se impun vor evolua apoi în turul doi preliminar al Ligii Europa.

Calendarul ediției 2020/2021 din Europa League:

10 august: tragerea la sorți pentru turul 1 preliminar

27 august: turul 1

31 august: tragerea la sorți pentru turul 2 preliminar

1 septembrie: tragerea la sorți pentru turul 3 preliminar

17 septembrie: turul 2

18 septembrie: tragerea la sorți pentru play-off

24 septembrie: turul 3

1 octombrie: play-off

Sursa foto: sport