Tragere la sorți, Liga Națiunilor / România și-a aflat adversarele din Liga C

Programul complet al partidelor tricolorilor

Tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor, ediția 2024-2025,  a avut loc, joi la Paris. Această ediție contează și pentru stabilirea ultimelor echipe europene calificate la Cupa Mondială din 2026. Cel mai bine clasate 4 formații în Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund.

România va evolua în Grupa 2 din Liga C și, conform tragerii la sorți de astăzi, va întâlni Kosovo, Cipru, și câștigătoarea barajului dintre Lituania și Gibraltar.

Componența urnelor din Liga C:

Urna 1: România, Suedia, Armenia, Luxemburg
Urna 2: Azerbaidjan, Kosovo, Bulgaria, Insulele Feroe
Urna 3: Macedonia de Nord, Slovacia, Irlanda de Nord, Cipru
Urna 4: Belarus, Lituania/Gibraltar, Estonia, Letonia.

FRF.ro a postat și programul meciurilor din grupa noastră, iar meciul din deplasare dintre România și Kosovo se va disputa în prima etapă. Iată programul complet al partidelor României:

Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45
Kosovo – România

Luni, 9 septembrie 2024, 21:45
România – Lituania/Gibraltar

Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45
Cipru – România

Marți, 15 octombrie 2024, 21:45
Lituania/Gibraltar – România

Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45
România – Kosovo

Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45
România – Cipru

Dacă tricolorii antrenați de selecționerul Edward Iordănescu vor termina grupa pe primul loc vor promova direct în Liga B a ediției următoare a Ligii Națiunilor, în vreme ce locul doi duce la baraj pentru promovare. În același timp, locul 4 duce la retrogradare directă în Liga D, în vreme ce locul 3 păstrează naționala în același eșalon valoric al competiției, Liga C, și pentru ediția următoare.

Sursa foto: sport