Traian Băsescu a reușit să descifreze mesajul-avertisment al lui Florian Coldea

Traian Băsescu a reușit să descifreze mesajul lui Florian Coldea. Fostul președinte a declarat că mesajul lui Florian Coldea pentru “trădători”, prin pilda lui Iuda, era pentru reţeaua de ofiţeri, procurori şi judecători cu care a lucrat, nu pentru Sebastian Ghiţă.

“Eu cred că Ghiţă a sărit în piscină şi piscina n-avea apă. Nu-l viza pe Ghiţă, nici pe Morar. Dacă viza pe cineva, îl viza pe Dragomir. Poate fi o variantă, dar cred că cel mai tare viza reţeaua proprie, ofiţeri cu care a lucrat, procurori, judecători care au ascultat ordine. Dacă noi credem că Florian Coldea a fost geniul rău şi a gândit singur toate lucruile astea, trebuie să fim copii. Aici a fost o echipă. Ghiţă s-a băgat şi el în seamă şi stă în casă la Belgrad. Să rămână pe poziţii şi ei să continue să condamne pentru că ei au o misiune sacră”, a declarat Traian Băsescu, la postul B1 TV.

Citește și: FUGARUL SEBASTIAN GHIȚĂ ESTE TERIFIAT DUPĂ AMENINȚAREA VOALATĂ A LUI COLDEA: MĂ GÂNDESC LA CE-I MAI RĂU

“Nu l-am văzut atât de des pe cât crede lumea (n.r. pe Florian Coldea), dar are acelaşi calapod cu … Mihaela Nicola. Putem presupune că e PR-ul doamnei Mihaela Nicola. Avertismentul n-a fost către Ghiţă, Morar, ci oamenii cu care el a lucra”, a conchis Traian Băsescu.

Sursa foto: realitatea