Traian Basescu, ingrijorat de situatia Republicii Moldova

Traian Basescu a discutat astazi la Bruxelles cu presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, pe tema situatiilor problematice din Republica Moldova. Tensiunile din Transnistria si Gagauzia, dar si problema vizelor pentru cetatenii moldoveni s-au aflat pe ordinea de zi.

Seful statului i-a transmis un semnal de alarma lui Van Rompuy vizavi de ineficienta formatului 5+2 in Republica Moldova, o tara care risca sa se destrame, dupa ce Transnistria s-a autoproclamat stat independent, iar Gagauzia incearca acelasi lucru.

“Am atras atentia ca trebuie accelerate procesele de apropiere a Republicii Moldova de UE si invers.

Am pornit de la situatiile de risc din Moldova, care pot afecta parcursul European al celui de-al doilea stat romanesc. Primul este Transnistria, unde pot sa apara provocari.

Din punctul meu de vedere, formatul de negociere 5+2 care viza gasirea unei solutii pentru Transnistria, s-a dovedit ineficient.

Formatul 5+2 nu a reusit sa miste lucrurile inainte. Mai mult decat atat, prin ineficienta sa, acest format a creat probleme, prin negasirea de solutii. Sunt multi ani de cand acest format nu a ajuns la nicio solutie favorabila Republicii Moldova. Acest format nu a rezolvat nimic.

Trebuie discutii cu asa zisele autoritati trasnistrene si cu Moscova, care detine controlul pe acest teritoriu.

Am ridicat si problema sicanelor care se fac scolilor de limba romana din Transnistria. Am rugat interventia UE sa rezolve dreptul pe care il au romanii din Transnistria de a invata in limba romana.

Al doilea focar de instabilitate, Gagauzia. Maine se desfasoara o mare adunare a alesilor locali, care intetioneaza sa faca o declaratie legata despre independenta Gagauziei.

Pe 2 februarie  se preconizeaza desfasurarea unui referendum pentru obtinerea independentei Gagauziei”, a declarat presedintele Basescu intr-o conferinta de presa organizata la Palatul Cotroceni.

 A doua tema de discutie dintre presedintele Romaniei si oficialul din Consiliul European a fost legata de gasirea unor resurse financiare pentru fortificarea energetica a Republicii Moldova.

“Am rugat pe presedintele Consiliului European  sa analizam posibilitatea gasirii unor resurse finaciare europene. In acest caz, sa fie alocati bani accelerarii procesului de interconectare energetica a Republicii Moldova la Romania. Am vizat varianta Isaccea – Vulcanesti, una de 400 kilowatti, unde ar trebui marita capacitatea puctului de transformare de la Isaccea.

Avem posibilitatea, in caz de resurse financiare, sa cream inca doua linii de aprovizionare energetica, pe Iasi- Straseni si Suceava – Balti”, a mai spus Basescu.

Si problema vizelor pentru cetatenii moldoveni a fost tema de discutie la Bruxelles: “Am ridicat, din nou, problema vizelor, care este pe un drum bun. Se va permite libera circulatie a cetatenilor din Republica Moldova”,  a incheiat pesedintele.