Traian Basescu, provocat de un jurnalist de la Antena 3: Pentru banii lui Voiculescu, mintiti

Traian Basescu a sustinut astazi o conferinta de presa la Palatul Cotroceni, printre subiecte aflandu-se viza Schengen si Republica Moldova. La final, seful statului le-a permis  jurnalistilor prezenti sa ii puna intrebari. Un reporter de la Antena 3 a reusit rapid sa il scoata din sarite pe Basescu.

Este vorba despre Ionut Cristache, reporter Antena 3, care a spus ca televiziunea pe care o reprezinta are dovezi cum ca Ioana Basescu ar lucra pentru NIS Petrol, subsidiara Gazprom in România.  Seful statului s-a infuriat imediat. Iata intregul dialog dintre cei doi:

Reporter: Buna seara, domnule presedinte. Ionut Cristache, Antena 3. As dori sa va…

Traian Basescu: Stati, stati, stati. Postul de propanganda, dezinformare si inselare a romanilor, da? Antena 3. Va rog.

Reporter: Voiam sa va…

Traian Basescu: Postul patronat de Voiculescu care a fost condamnat in prima instanta la 5 ani pentru furt?

Reporter: Domnule presedinte, premiteti-mi sa va adresez intrebarea.

Traian Basescu: Voiam sa ma conving daca este postul Antena 3 acela despre care v-am spus.

Reporter: Nu este un meci intre mine si dumneavoastra. Am o intrebare la care sper sa obtin un raspuns.

Traian Basescu: Dumneavoastra in calitate de ziarist al postului de dezinformare a Antena 3. Va rog.

Reporter: Pot sa va intreb? Cum ati reactionat cand fiica dumneavoastra v-a instiintat ca lucreaza pentru NIS Petrol, subsidiara Gazprom in Romania, si ca ar obtine bani de la Gazprom?

Traian Basescu: Nu m-a informat.

Reporter: V-am informat eu acum. Noi avem documente, marturii, video. Le-am difuzat aseara.

Traian Basescu: Domnu’ ziarist, pentru ca mintiti, fiica mea n-a obtinut niciodata bani de la Gazprom. Este o minciuna a securistului pe care din pacate o pune in gura unor copii. Dumneavoastra sunteti un copil. Pentru banii lui Voiculescu, renuntati sa mai mintiti.

Reporter: Dar nu e minciuna, am acte. Vreti sa vi le aduc?

Traian Basescu: Va multumesc, v-am dat raspunsul. Ce acte aveti? Ca a luat bani de la Gazprom?

Reporter: Avem contracte.

Traian Basescu: Aveti un dram de decenta. Dumneavoastra stiti ce face un notar?

Reporter: Toate achizitiile facute de Gazprom in Romania au fost legalizate de notarul Ioana Basescu.

Traian Basescu: Domnu’ ziarist, mintiti ca si patronul dumneavoastra condamnat la 5 ani. Ca si postul dumneavoastra de propaganda. Va multumesc.

Reporter: Chiar nu mint, sper sa imi dati un raspuns.

Traian Basescu: Eu nu va contrazic ca Ioana poate avea legalizare de acte.

Reporter: Despre asta e vorba.

Traian Basescu: Si cum va permiteti sa spuneti ca a luat bani de la Gazprom?

Reporter: Pai cand prestezi servicii pentru cineva esti platit. Dansa a legalizat prin biroul notarial acele acte de achizitii.

Traian Basescu: A facut fiica mea un contract cu Gazpromul?

Reporter: Nu, cu NIS Petrol, care este subsidiar a Gazprom.

Traian Basescu: Mintiti ca securistul Voiculescu. Renuntati ca din cate stiu NIS este o companie sarba. Bun, si postul Antena 1 e cumparat de un securist si dumneavoastra spuneti ca nu sunteti securist. Nu e cumparat de un turnator Antena 1? Si va face cineva turnator si pe dumneavoastra?

Reporter: Va aduc documentele.

Traian Basescu: A, si eu trebuie sa va cred. Daca a facut un contract cu Gazpromul este una. Daca, in calitate de notar, a spus ca va cheama cum va cheama, notarul e notar, doar constata.