TRAIAN BASESCU: Am aprobat avizul de urmarire pentru cinci fosti ministri. Precizez ca acestia nu au nicio calitate in acest moment

Presedintele Romaniei Traian Basescu a declarat, vineri, ca a aprobat avizul de urmarire penala pentru cei cinci fosti ministri din dosarul Microsoft, precizand ca acestia nu au nicio calitate in acest moment, doar in urma continuarii anchetei procurorii vor putea sa dea o calitate sau alta. “In acest moment niciunul din cei cinci nu are nicio calitate. (…). Calitatea pe care o vor da eventual procurorii e ulterioara solicitarii mele de incepere a urmaririi penale, nu au nicio calitate, sunt egali cu Victor Ponta in acest moment”, a tinut sa sublinieze seful statului.

Am aprobat sau, corect legal, am cerut ministrului Justitiei si l-am informat pe procurorul general inceperea urmarii penale pentru cei cinci. Nu a fost o cerere formala de incepere a urmaririi penale, am studiat buna parte din cele 13 bibliorafturi trimise si cred ca acest caz trebuie anchetat cat mai rapid pana la capat. Din documentele din dosar nu toate vinovatiile sunt la fel si asa rezulta si din referatul procurorilor. Spre exemplu, Daniel Funeriu nu exista nicio suspiciune cu privire la bani, la mita etc. E doar in zona de eventual abuz in serviciu”, a spus Basescu.

“Vreau sa fac urmatoarea precizare. Acesti oameni nu au nicio calitate in acest moment, doar in urma continuarii anchetei procurorii pot sa dea o calitate sau alta. In acest moment niciunul din cei cinci nu are nicio calitate, exact formularea folosita de DNA cand a fost vorba de Victor Ponta. Nu au fost trimisi cu nicio calitate, calitatea pe care o vor da eventual procurorii e ulterioara solicitarii mele de incepere a urmaririi penale, nu au nicio calitate, sunt egali cu Victor Ponta in acest moment, ramane de vazut daca li se vor mentine calitatile celor cinci la fel ca a lui Victor Ponta sau Victor Ponta va doandi o alta calitate mai tarziu. Ancheta poate conitnua din punctul meu de vedere si cred ca orice intarziere a parlamentului e daunatoare pentru credibilitatea parlamentului Romaniei”, a mai spus Traian Basescu.

Declaratia de presa a presedintelui Traian Basescu a fost transmisa in format LIVE TEXT de MONDO NEWS.

LIVE TEXT:

Am cateva declaratii. Prima este legata de intalnirea cu premierul ungar Viktor Orban. Nu e o intalnire oficiala, are caracter privat, stiind ca vine la Cluj l-am invitat si la Bucuresti, ocazie cu care sa discutam evolutii legate de relatia romano-maghiara, de modul cum unii politicieni maghiari abordeaza probleme ce tin de Constitutia Romaniei si in general chiar riscuri cu privire la buna relatie romano-maghiara. Nu va fi niciun comunicat dupa intalnire.

In ce priveste solicitarea ministrului Justitiei cu privire la cinci fosti ministri legat de dosarul Microsoft: Am aprobat sau, corect legal, am cerut ministrului Justitiei si l-am informat pe procurorul general inceperea urmarii penale pentru cei cinci. Nu a fost o cerere formala de incepere a urmaririi penale, am studiat buna parte din cele 13 bibliorafturi trimise si cred ca acest caz trebuie anchetat cat mai rapid pana la capat. Din documentele din dosar nu toate vinovatiile sunt la fel si asa rezulta si din referatul procurorilor. Spre exemplu, Daniel Funeriu nu exista nicio suspiciune cu privire la bani, la mita etc. E doar in zona de eventual abuz in serviciu

Vreau sa fac urmatoarea precizare. Acesti oameni nu au nicio calitate in acest moment, doar in urma continuarii anchetei procurorii pot sa dea o calitate sau alta. In acest moment niciunul din cei cinci nu are nicio calitate, exact formularea folosita de DNA cand a fost vorba de Victor Ponta. Nu au fost trimisi cu nicio calitate, calitatea pe care o vor da eventual procurorii e ulterioara solicitarii mele de incepere a urmaririi penale, nu au nicio calitate, sunt egali cu Victor Ponta in acest moment, ramane de vazut daca li se vor mentine calitatile celor cinci la fel ca a lui Victor Ponta sau Victor Ponta va doandi o alta calitate mai tarziu. Ancheta poate conitnua din punctul meu de vedere si cred ca orice intarziere a parlamentului e daunatoare pentru credibilitatea parlamentului Romaniei.

Mai pot da ca element care nu inseamna divulgarea continutului dosarelor, desi am vazut ca declaratii au aparut in spatiul public, nu stiu cine a facut-o, in ceea ce pruiveste recuperarea sumelor parte din conturi sunt blocate in strainatate si parte di n oamenii susceptibili a primi bani nu au primit niciun ban dar declaratiile martorilor sunt declaratii de martor si nu au fost integral acoperite cu probe in comisiile rogatorii.

Despre declaratiile Victoriei Nuland

Un alt subiect tratat in termeni propagandistici, declaratia doamnei Nuland. Observ o abordare extrem de necinstita si care ne face rau a oamenilor politici de la Ponta la parlamentari sau purtatori de cuvant ai PSD. Remarca doamnei Nuland include si Romania. Nu numai Romania, dar include si Romania. Pentru mine nu e o noutate, inca din 2006 coruptia, prin hotarare CSAT, a fost tratata ca o amenintare la adresa sigurantei nationale. Coruptia e o amenintare la adresa securitatii nationale si un caz cum e Microsoft este o proba pana la ce nivel poate ajunge coruptia si cum se distrubuie cel putin teoretic resursele obtinute din coruptie.

Ce ma ingrijoreaza este respingerea de catre clasa politica a semnalului extrem de puternic care de acum nu mai vine de la presedintele Romaniei, considerat de multe ori atac politic, poate va convingeti ca e o realitate si ca toate institutiile care lupta contra coruptiei trebuie sprijinite. Prima cauza pentru care Ucraina a ajuns unde a ajuns e coruptia si pentru cei care nu se regasesc in declaratia doamnei Nuland, mult mai complexa decat o simpla atentionare, le-as aduce aminte ca doamna Nuland vorbeste de parlamente care impiedica justitia, parca nu Romania ar avea vreo cinci parlamentari ale caror anchete s-au blocat, trebuie sa aduc eu aminte de Vosganian, de Borbely, Paul Dobre si alti parlamentari care stau pititi in spatele votului parlamentarilor.

Cine o trebui sa-i spuna lui Ponta ca sunt parlamentari declarati incompatibili si inca stau pititi prin parlament, si poate isi da seama si domnul Iohannis de lucrul asta. Cine sa le spuna lui Ponta si Iohannis ca avem parlamentar condamnat in comisia juridica a Senatului? Va pot spune un element extrem de rau primit de toate cancelariile: rectificarea bugetara, semnalul discreditarii tuturor mesajelor noastre ca avem nevoie de NATO. Peste 2 miliarde sunt imprastiate electoral catre primarii, iar armatei i se aloca foarte putin. Foarte multe cancelarii s-au intrebat cat de seriosi suntem atunci cand vorbim ca avem nevoie sa fim sprijinit de aliati pentru a consolida flancul estic.

Sunt lucruri care se fac lipsit de responsabilitate, in detrimentul securitatii nationale, intr-un moment in care cerem tuturor sa beneficiem de articolul 5, dar ala unul care le cere la toti nu ia masuri minimale pentru a-si consolida capacitate de a face fata la riscuri pentru securitatea nationala. Imi pare rau, sunt lucruri care trebuiau spuse, altfel nu as dori sa fiu parte a acestei campanii, nu am mai iesit de 2-3 saptamani, dar toate subiectele de dezbatere sunt despre Basescu. Asta-i viata, luati aceste mesaje si voi ziaristii – si poate si romanii, daca ajung la ei – foarte in serios. Nimeni nu o sa riste viata militarilor lui atunci cand tu ca stat care reclami nevoia de sprijin arunci banii in campanie, sacrifici investitii, securitate nationala, pentru voturi. Sa tineti minte ce v-am spus. Mesajul primit e extrem de clar, nu va bagati sub plapuma art. 5 sa credeti ca ne puteti chema sa va apar iar pe de alta parte va subreziti tara.  Eu cred ca trebuie sa se revina la o abordare foarte serioasa si mai putin electorala pentru ca nu sunt vremuri usoare, avem o criza de securitate, cu vecini imprevizibili.