Transfer FCSB. Presa portugheză dezvăluie numele fotbalistului care și-a dat acordul să joace la roș-albaștri

FCSB se pregătește deja pentru sezonul viitor. Presa din Portugalia a dezvăluit numele primului jucător pe care roș-albaștrii îl vor transfera în această vară.

Potrivit jurnaliștilor de la Noticias o Minuto, FCSB a obținut acordul mijlocașului central Pedro Moreira. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani rămâne liber din vara și a refuzat oferta de prelungire primită din partea lui Rio Ave deoarece vrea să ajungă la FCSB.

Crescut la Boavista, Pedro Moreira s-a aflat și în curtea lui FC Porto, însă a jucat doar pentru echipa a două. În 2015 a ajuns la Rio Ave, unde a devenit un jucător important.

În acest sezon, FCSB a avut probleme pe postul de mijlocaș central, unde doar Mihai Pintilii este titular de drept. Dragoș Nedelcu, Lucian Filip și Ovidiu Popescu nu au dat satisfacție din cauza evoluțiilor inconstante.

Sursă foto: sport