Transgaz transformă România în nod al pieței de gaze din regiune

Transgaz SA, operatorul de transport și sistem din România și compania Austrian Central European Gas Hub AG (CEGH), operatorul Punctului Virtual de Tranzacționare (hub-ul de gaze naturale) de la Baumgarten, Austria, au semnat luni un Acord de Cooperare în vederea înființării societății române pe acțiuni ”Romanian Gas Hub”, societate mixtă ce va avea ca obiectiv operarea Punctului Virtual de Tranzacționare din România (PVT), potrivit unui comunicat al Transgaz.

Update: Comunicatul de presă integral al Societatății Naționale de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA, remis oficial presei, marți 1 octombrie 2019:

SNTGN Transgaz SA, operatorul de transport și sistem (OTS) din România și Austrian Central European Gas Hub AG (CEGH), Operatorul Punctului Virtual de Tranzacționare din Austria, au semnat un Acord de Cooperare în vederea înființării societății române pe acțiuni ”Romanian Gas Hub”, societate mixtă ce va avea ca obiectiv operarea Punctului Virtual de Tranzacționare din România (PVT).

Acordul de Cooperare a fost semnat din partea Transgaz SA România, de domnul Ion Sterian, director general și din partea Central European Gas Hub AG, de domnul Gottfried Steiner, CEO. Ulterior semnării acordului, vor începe demersurile pentru înființarea “Romanian Gas Hub”, societate ce va furniza servicii profesionale de hub gazier pentru România (inclusiv servicii de comercializare și servicii conexe) și va avea ca scop operarea Punctului Virtual de Tranzacționare din România (PVT). Transgaz va deține 51% din acțiuni, iar CEGH 49%.

Transgaz va nominaliza Directorul General, iar CEGH va nominaliza Directorul General Adjunct. România se bucură de o poziție geostrategică fiind localizată pe importante coridoare de transport între piețele bine dezvoltate din centrul Europei și sursele de aprovizionare din SE Europei. Romania are o rețea de conducte de peste 13.300 km, un nivel ridicat al producției interne de gaze naturale de aproximativ 10 mld. mc./an și un consum de aproximativ 11 mld.mc/an.

Rețeaua este operată în mod profesionist de Transgaz și dispune de cele mai bune condiții esențiale pentru crearea unui hub de gaze funcțional, lichid și bine acceptat pe piața energetică. – 2 – Hub-ul Gazier român presupune o nouă viziune asupra pieței gazelor naturale, anume aceea de a construi o piață liberă, lichidă, responsabilă, atent supravegheată, dezvoltând modalități de susținere a clienților vulnerabili, unic dispecerizată pentru prevenirea crizelor în situații excepționale și total integrată în Uniunea Energetică Europeană.

Hub-ul presupune regândirea tuturor activităților din sectorul gazelor naturale într-un singur scop, acela de a facilita tranzacționarea gazelor naturale cu scopul obținerii celor mai bune prețuri ale gazelor la un moment dat. Transgaz, în calitate de operator al Sistemului Național de Transport gaze naturale din România, susține acest proiect, având cunoștințe profunde în domeniul pieței gaziere naționale și o experiență multianuală în operațiuni tehnice din țară. Central European Gas Hub, în calitate de operator al Punctului Virtual de Tranzacționare din Austria, aduce în asociere cunoștințele sale în operarea unui hub gazier de succes, deoarece CEGH reprezintă cel mai important punct de comercializare a gazelor naturale din centrul și estul Europei. Prin înființarea “Romanian Gas Hub” părțile doresc să asigure pe piață un cadru de tranzacționare lichidă a gazelor naturale în România și să sprijine comercianții gazieri în derularea afacerilor lor.

Ion Sterian, Director General al Transgaz SA: “Prin acest hub de gaze, Transgaz își afirmă rolul de leader în ceea ce privește asigurarea securității energetice în România și în regiune. Hub-ul Românesc de gaze este o reușită deosebit de importantă, care creează premisele pentru dezvoltarea economică și financiară a României. Transgaz are capacitatea și know-how-ul necesare pentru a gestiona proiectul. Cu sprijinul Ministerului Economiei, acționarul majoritar al Transgaz, al tuturor factorilor decizionali, vom reuși să dezvoltăm sectorul gazier, transformându-l într-unul din principalele motoare de dezvoltare ale țării. După implementarea calendarului privind înființarea noii societăți, Romanian Gas Hub, estimată pentru finalul lunii februarie 2020. Funcție de ceea ce hotărăște Statul Român, în această societate pot intra în calitate de acționari, companii/ entități românești precum: Romgaz, OMV Petrom, alți producători de gaze din România, CEC sau Eximbank în calitate de Casă de Clearing, OPCOM, BRM, BVB , ș.a “.

Gottfried Steiner, CEO al Central European Gas Hub AG: “România având un sistem mare de conducte gaziere și o producție națională de gaze ridicată, asigură condițiile ideale pentru un cadru de tranzacționare a gazelor. CEGH a creat cu succes cel mai lichid loc de tranzacționare din centrul și estul Europei și este mândru să susțină Transgaz în dezvoltarea unui hub gazier în România.”

Date generale: 

Central European Gas Hub:

Central European Gas Hub AG (CEGH) este operatorul Punctului Virtual de Tranzacționare (PVT) din Austria și asigură o platformă de nominalizare a gazelor pentru companii internaționale. Produsele de pe Bursa Gazieră pentru piața austriacă și cehă sunt oferite pe platforma PEGAS prin cooperare între Powernext și CEGH. CEGH este subsidiara OMV Gas&Power (65%), Wiener Boerse (20%) și Eustream (15%). CEGH s-a demonstrat a fi una din platformele de tranzacționare de top din Europa Centrală cu volume nominalizate de 659 TWh de gaze naturale în PVT CEGH și un volum comercializat de 133 TWh pe piața bursieră de gaze PEGAS CEGH (2018). Pentru mai multe informații: www.cegh.at

Transgaz:

SNTGN TRANSGAZ SA este unicul operator al Sistemului National de Transport al gazelor naturale (SNT) care asigură transportul în condiții de siguranță, eficiență şi competitivitate, a peste 90% din gazul natural consumat în România, în conformitate cu standardele UE de performantă şi mediu înconjurător. Transgaz este o prezență activă pe piața de capital din România, fiind listat la Bursa de Valori București. 58.5097% din acțiuni sunt deținute de Statul Român prin Ministerul Economiei iar 41.4903% (free-float) de către acționari minoritari. Compania operează o rețea de peste 13.300 km de conducte de transport gaze naturale, cu o capacitate totală de transport de 30 mld.mc și a gestionat în anul 2018 o cantitate de 13.07 mld. mc. gaze naturale. În calitate de operator de sistem și de transport gaze naturale certificat conform celui de- Al Treilea Pachet Energetic, din iulie 2010 TRANSGAZ este membru ENTSOG. Pentru mai multe informații: www.transgaz.ro

Știre inițială

Ulterior semnării acordului, vor începe demersurile pentru înființarea “Romanian Gas Hub”, societate ce va furniza servicii profesionale de hub gazier pentru România (inclusiv servicii de comercializare și servicii conexe) și va avea ca scop operarea Punctului Virtual de Tranzacționare din România (PVT). Transgaz va deține 51% din acțiuni, iar CEGH 49%.

Cu alte cuvinte, România face primul pas formal spre crearea unui nod (hub) al pieței de gaze din regiune, în detrimentul Ungariei, care își dorește de mult timp acest rol. Pentru a deveni însă un hub real, România trebuie să își realizeze interconectările cu statele vecine, să aibă o piață funcțională, cu intervenții cât mai puține ale statului în mecanismele pieței, și să demareze producția în Marea Neagră.

Acordul de Cooperare a fost semnat din partea Transgaz SA Români, de Ion Sterian, director general, și de Gottfried Steiner, CEO al Central European Gas Hub AG. Transgaz va nominaliza Directorul General, iar CEGH va nominaliza Directorul General Adjunct.

Potrivit Transgaz, ”hub-ul Gazier român presupune o nouă viziune asupra pieței gazelor naturale, anume aceea de a construi o piață liberă, lichidă, responsabilă, atent supravegheată, dezvoltând modalități de susținere a clienților vulnerabili, unic dispecerizată pentru prevenirea crizelor în situații excepționale și total integrată în Uniunea Energetică Europeană”.

Central European Gas Hub din Austria este cel mai important punct de comercializare a gazelor naturale din centrul și estul Europei.

“După implementarea calendarului privind înființarea noii societăți, Romanian Gas Hub, estimată pentru finalul lunii februarie 2020, se va putea efectua majorarea de capital social al acesteia, majorare la care, conform Acordului de Cooperare, CEGH nu va subscrie acțiuni noi. Funcție de ceea ce hotărăște Statul Român, în această societate pot intra în calitate de acționari, companii/entități românești precum: Romgaz, OMV Petrom, alți producători de gaze din România, CEC sau Eximbank în calitate de Casă de Clearing, OPCOM, BRM, BVB etc”, a declarat Ion Sterian, Director General al Transgaz SA, potrivit comunicatului citat.

Gottfried Steiner, CEO al Central European Gas Hub AG, a spus că “România asigură condițiile ideale pentru un cadru de tranzacționare a gazelor, având un sistem mare de conducte gaziere și o producție națională de gaze ridicată”.

Sursa foto: transgaz