Trenul ORIENT EXPRESS a ajuns in Romania

Trenul ORIENT EXPRESS a ajuns in Romania

Trenul Orient Express a ajuns, duminica seara, in Romania, calatorii urmand sa viziteze astazi Castelul Peles din Sinaia.

Trenul Orient Expres, care strabate in fiecare an distanta dintre Paris si Istanbul, va traversa Romania in urmatoarele doua zile. Dupa ce vor merge la Castelul Peles, calatorii se vor caza pentru o noapte la un hotel de cinci stele din Bucuresti.

“Este un vis pentru toti oamenii care sunt la bord. Acesta este regele trenurilor”, a afirmat un angajat al trenului de lux, citat de Digi 24. “Am pornit din Paris acum doua zile si mergem pana la Istanbul”, a completat un ospatar.

Trenul Orient Express a trecut pentru prima oara in Romania in anul 1883 si este un adevarat hotel de lux pe sine. Vagoanele noii garnituri au fost fabricate in anii ’20 si ’30, fiecare avand propria istorie.

Pretul unei excursii de sase zile pe ruta Paris-Istanbul costa 7.000 de euro. In 2014, 90 de persoane au platit pentru o experienta de neuitat cu trenul Orient Express.