Tribunalul Bucuresti a amanat decizia in dosarul Loteria I pentru 25 august

Tribunalul Bucuresti a decis miercuri, 13 august, sa amane pronuntarea deciziei in dosarul Loteria I, pentru data de 25 august. Este pentru a treia oara cand Tribualul anunta amanarea luarii unei decizii definitive in acest dosar care a avut ultimul termen de judecata pe data de 7 iulie.

In dosarul Loteria I este implicat si George Copos, fostul patron al echipei de fotbal Rapid Bucuresti, acuzatia care ii este adusa fiind evaziunea fiscala de peste un milion de euro, cu ocazia vanzarii unor spatii ale firmei Ana Electronic catre Loteria Romana.

Pe data de 289 ianuarie, Judecatoria Sectorului 2 l-a condamnat pe George Copos, in acest dosar, la patru ani de inchisoare cu executare.

Instanta i-a condamnat atunci la cate patru ani de inchisoare pe Gilio Giuzepe Roza si Stelian Ioan Ratiu, pentru evaziune fiscala, si pe

Nicolae Cristea, fost director general al Loteriei Romane, pentru complicitate la evaziune fiscala, iar Gabriel Rogoveanu a primit o pedeapsa de trei ani de inchisoare, pentru complicitate la evaziune fiscala.

Sentinta a fost atacata cu apel la Tribunalul Bucuresti, care va da o decizie definitiva.

George Copos si ceilalti patru inculpati au fost trimisi in judecata in iunie 2006.

CITESTE SI: DOSARUL TRANSFERURILOR: ICCJ A RESPINS DEFINITIV CALEA EXTRAORDINARA DE ATAC A CONDAMNATILOR

Potrivit anchetatorilor, in perioada iulie-decembrie 2004, Copos, in calitate de asociat si presedinte al Consiliului de administratie in cadrul Ana Electronic, impreuna cu Roza si cu sprijinul lui Cristea si Rogoveanu, s-ar fi sustras de la plata obligatiilor fiscale, aducand bugetului de stat un prejudiciu de 39.461.121.820 de lei (peste un milion de euro, la valoarea cursului de schimb de la acea data).

Folosind mecanismul interpunerii de noi proprietari in procesul de vanzare-cumparare, respectiv SC Romtur GM Impex SRL, Niculaie Ghinea si Ion Matei, inculpatii ar fi ascuns sursa impozabila cu ocazia vanzarii unui asa-zis “pachet” de 38 de spatii comerciale, proprietate a firmei Ana Electronic, catre Compania Nationala Loteria Romana, sustin anchetatorii.

Acelasi mecanism ar fi fost folosit, potrivit DNA, si la achizitia de catre Loterie a spatiului comercial din Cluj-Napoca de la SC Transilvania Oil, prin intermediul lui Stelian Ioan Ratiu.

In rechizitoriu se mai arata ca Nicolae Cristea – fost director general si presedinte al Consiliului de Administratie in cadrul Companiei Nationale Loteria Romana – ar fi platit 800.000 de dolari clubului de fotbal Rapid, ca sponzorizari si publicitate, in perioada 1996-1999.

In plus, in 2002, Loteria Nationala a inchiriat pentru cinci ani, de la clubul Rapid, un panou publicitar in afara stadionului Giulesti pentru suma de 175.000 de dolari pe an, pret de patru ori mai mare decat cel al pietei, au mai aratat procurorii. in privinta acestor sponsorizari, procurorii au mentionat, in dosar, ca nu au dispus inceperea anchetei, ci doar au vrut sa sublinieze relatiile stranse dintre Copos si Cristea.

Procurorii au mentionat ca relatia de “afaceri privilegiate” dintre Copos si Cristea a inceput cu mult timp in urma, cand Loteria a inceput sa dea ca premii televizoare de la Ana Electronic, unde Copos este actionar.

George Copos este incarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa de trei ani si opt luni de inchisoare primita in dosarul transferurilor de jucatori.