TRIST dar ADEVARAT! ROMANI DECEDATI peste hotare, nerepatriati din lipsa de BANI

Trupurile neinsufletite a 18 cetateni romani se afla in prezent in unitatile de medicina legala din tarile europene, cauzele intarzierii repatrierii fiind lipsa banilor sau cercetari in curs, informeaza MAE, citat de Mediafax.

“In Italia se inregistreaza 11 cazuri, in Germania 4 cazuri, in Marea Britanie 3 cazuri, in timp ce in Spania si Franta nu exista in prezent cetateni romani decedati, ale caror trupuri neinsufletite nu au fost repatriate. Aceste cifre se bazeaza pe notificarile transmise de autoritatile locale din statul de resedinta.

Precizam faptul ca misiunile diplomatice si oficiile consulare iau cunostinta in mod oficial de decesul unui cetatean roman, survenit in strainatate, numai in masura in care sunt notificate de catre autoritatile statului de resedinta in acest sens, in conformitate cu prevederile Conventiei de la Viena din 1963 privind relatiile consulare”, precizeaza MAE.

Trupurile neinsufletite care nu sunt repatriate in perioada de timp prevazuta de reglementarile locale sunt inhumate de catre autoritatile statului de resedinta, acestea nefiind conservate pe termen lung, cu cateva exceptii.

Unul dintre motivele pentru care nu este initiata procedura repatrierii in aceste cazuri este derularea unor anchete penale, caz in care autoritatile judiciare nu permit repatrierea corpului neinsufletit sau inhumarea pana la clarificarea aspectelor legate de producerea decesului si care necesita investigatii criminalistice.

O alta cauza pentru care repatrierea nu este facuta o reprezinta lipsa unei decizii a apartinatorilor legali privind repatrierea corpului neinsufletit, generata, in unele situatii, de lipsa mijloacelor financiare pentru repatrierea trupului neinsufletit.

In astfel de situatii, singurele modalitati prin care Ministerul Afacerilor Externe poate interveni sunt punerea la dispozitia apartinatorilor de informatii cu privire la firmele de servicii funebre din zona respectiva, eliberarea documentelor necesare transportului si inregistrarea decesului in registrele de stare civila romana si eliberarea certificatului de deces.

Sursa foto: realitatea