Trupele speciale ucrainiene Berkut vor fi desfiintate

Arsen Avakov, ministrul ucrainean de Interne ad interim, a semnat un decret care desfiinteaza fortele speciale ucrainiene Berkut, dupa cum scrie acesta pe pagina sa de Facebook, citata de agentia RIA Novosti.

“Am semnat decretul numarul 144 privind disolutia fortelor speciale de securitate civila Berkut”, a afirmat Avakov.

Citeste si: Politistii ucraineni isi cer iertare in genunchi in fata populatiei

Temutele unitati Berkut constituiau principala forta insarcinata cu reprimarea miscarii populare de contestare din ultimele luni, care a condus la alungarea de la putere a presedintelui Viktor Ianukovici.

Dispersarea de catre unitatile Berkut a manifestantilor pro-europeni nu a facut decat sa radicalizeze protestele, care au antrenat numeroase victime in randul manifestantilor, dar si al fortelor de ordine, noteaza agentia ruseasca de presa.

Sursa foto: adevarul.ro