Tudorel Toader, declarație de presă despre cum se modifică legile Justiției

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a susținut, luni, o declarație de presă în legătură cu modificarea și completarea unor legi din domeniul Justiției.

„Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul Justiției. Suntem în momentul în care se încheie momentul de dezbateri pe cele trei legi ale Justiției.

A fost publicată și cea de-a treia lege, care urmează să intre în vigoare mâine. Pentru corelarea unora dintre cele trei legi, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneția pentru preluarea unora dintre solicitările scrise, explicite ale CSM. Pentru alte corelări, Guvernul a adoptat prezenta ordonanță de urgență”, a declarat Tudorel Toader.

„Vreau să fac o prealabilă precizare: eu nu am mers la Comisia de Veneția de 2 ori pentru a negocia, cum am auzit în spațiul public, soluțiile din OUG, nu am mers pentru a lua aprobare pentru aceste soluții și nu am mers la Comisia de la Veneția pe cont propriu, fără a mă consulta înainte cu decidenții din țară.

Vă prezint pe scurt principalele modificări aduse prin OUG:

Se mărește experiența solicitată pentru procurorii șefi, procuror-șef de Parchet de la 8 ani cât sunt în prezent, la 15 ani.

Interviurile pentru procurorii de rang înalt vor fi transmise în direct, arhivate și văzute de oricine dorește.

Procurorii vor putea fi delegați cu avizul secției de procurori din CSM.

Atât la DIICOT, cât și la DNA crește vechimea în profesie pentru a putea accede la 10 ani.

Procurorii șefi nu vor mai putea înceta detașarea procurorilor DIICOT și DNA la cea mai mică sancțiune.

Reprezentanții societății civile au drept de vot în plenul CSM.

Ministrul Justiției poate sesiza Inspecția Judiciară pentru a se stabili dacă există indicii că există abateri de la normele comportamentale ale procurorilor.”, arată Tudorel Toader.

Sursa foto: gandul