Tulcea. Tabloul găsit îngropat lângă un copac, despre care s-a crezut că este pictat de Picasso, este un fals

Un tablou despre care există informații că ar fi „Tete D ‘Arlequin“, pictat de Picasso, dispărut dintr-un muzeu din Olanda, a fost găsit îngropat la tulpina unui copac, în Tulcea, după ce o persoană a primit informații prin intermediul unei scrisori anonime. Poliția Română și DIICOT fac anchetă, conform Mediafax.

Update: Tabloul “Cap de Arlechin” pictat de Pablo Picasso, pe care o româncă a crezut că l-a găsit într-o pădure din județul Tulcea, s-a dovedit a fi o farsă făcută de doi producători de teatru din Belgia, relatează presa locală, potrivit Mediafax. Aceștia au îngropat tabloul la data de 31 octombrie în pădurea din Tulcea, iar în ziua următoare au trimis șase scrisori anonime cu locația picturii și instrucțiuni pentru găsirea acesteia. Scrisorile au fost trimise la trei adrese din România și trei din Olanda. 

Autoarea de origine română, Maria Feticu, a picat în plasa celor doi producători și a mers la Tulcea, unde a găsit copia tabloului „Cap de Arlechin”, unul dintre tablourile furate în 2012 din Muzeul Kunsthal din Rotterdam.  Producătorii și-au anunțat ulterior victimele prin e-mail că mesajul a fost o farsă, inspirată dintr-o piesă de teatru numită „Copia adevărată”, care a avut premiera săptămâna trecută la Anvers.
 
Șapte tablouri valoroase semnate de Picasso, Matisse, Gauguin și Monet au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012. Despre ele s-a crezut că au ars într-o sobă din Tulcea. La 6 ani de la furt, Mira Feticu, scriitoare de origine română, care locuiește în Olanda, spunea că a găsit unul dintre tablourile semnate de Picasso, estimat la 800.000 de euro. 
 
Scriitoarea a susținut că în urmă cu două săptămâni a primit o scrisoare care conținea indiciile despre locul unde se află tabloul „Tete D ‘Arlequin“, pictat de Pablo Picasso. „Am primit o scrisoare acum 14 zile pe adresa mea de serviciu din Haga. Scrisoarea era o foaie albă de hârtie pe care erau scrise opt rânduri în românește. Suna ca o poezie a cuiva care parcă dorea să se sinucidă. Spunea că nu mai vrea să păzească tabloul lui Picasso și eu nu am înțeles la început. Părea un fel de scrisoare sinucigașă. Am uitat-o în geantă, seara am găsit-o și am citit-o și atunci mi-a picat fisa. Am înțeles că e unul dintre tablourile furate acum câțiva ani. L-am sunat pe polițistul din Rotterdam, care s-a ocupat de caz atunci și el mi-a spus că o să mă sune înapoi, dar nu m-a sunat. Atunci eu m-am simțit datoare să fac ceva. Am vorbit cu colegul meu, care e scriitor ca și mine. Am venit în București, am luat o mașină și ne-am dus acolo, am urmat indiciile din scrisoare”, a spus Mira Feticu.
Aceasta a povestit că indiciile din scrisoare erau exacte și după ce a găsit primul copac, a săpat printre zăpadă și frunze uscate și a găsit tabloul.
„Indicațiile erau extrem de exacte. Nu a fost deloc complicat. După ce am găsit primul copac de care scria în scrisoare, l-am găsit pe al doilea și am răscolit zăpada și stratul de frunze moarte , apoi cu un băț, nu am avut răbdare să mă duc după hârleț, am tras plasticul la suprafață și în plastic era înfășurat tabloul. Dacă e autentic sau fals, asta nu mai e treaba mea”, a povestit Mira Feticu.
 
Potrivit informațiilor primite, duminică, de Poliția Română, două persoane, de cetățenie olandează, s-au prezentat, sâmbătă seara, la Amabasada Olandei din București, cu un tablou.
 
DIICOT anunța că sunt investigate împrejurările în care un tablou semnat Picasso valorând aproximativ 800.000 de euro a fost găsit pe raza judetului Tulcea. 
 
„Tabloul care face parte dintr-un lot de 7 opere sustrase în anul 2012 dintr-un muzeu olandez se afla în custodia autorităților române și urmează să fie expertizat”, a transmis DIICOT printr-un comunicat de presă. 
 
Atașatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei Olandei a fost cel care a anunțat autoritățile române, fiind formată o echipă din procurori și polițiști ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR care audiază persoane și fac cercetări la locul în care cele două persoane au spus că au găsit tabloul. De asemenea, au loc mai multe expertize criminalistice în acest caz.

Știre inițială

Potrivit informațiilor primite, duminică, de Poliția Română, două persoane, de cetățenie olandeză, s-au prezentat, sâmbătă seara, la Amabasada Olandei, din București, cu un tablou. Cei doi au precizat că au găsit tabloul, îngropat, în județul Tulcea, ca urmare a informațiilor cuprinse într-o scrisoare anomină, pe care au primit-o.

 „Atașatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei Olandei a anunțat autoritățile române, iar, la acest moment, o echipă formată din procurori D.I.I.C.O.T. și polițiști ai Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R. efectuează cercetări, pentru lămurirea tuturor aspectelor (audierea persoanelor, cercetarea locului în care au afirmat cele două persoane că au găsit tabloul, expertize criminalistice). De asemenea, menționăm că tabloul a fost predat autorităților române, urmând ca, în cursul zilei de mâine (luni – n.r.), să fie trimis Muzeului de Artă a României, pentru a fi expertizat”, a transmis Poliția Română.

Se pare că ar fi vorba de tabloul „Tete D ‘Arlequin“, pictat de Picasso, dispărut dintr-un muzeu din Olanda. Potrivit DIICOT, sunt investigate împrejurările în care un tablou semnat Picasso valorând aproximativ 800 mii de euro a fost găsit pe raza judetului Tulcea. „Tabloul care face parte dintr-un lot de 7 opere sustrase în anul 2012 dintr-un muzeu olandez se afla în custodia autorităților române și urmează să fie expertizat”, a transmis DIICOT printr-un comunicat de presă.

Sursa foto: realitatea