Turcia. Cutremure devastatoare de peste 7,5 grade. Mii de morți și răniți

Siria, Liban și Cipru au fost afectate

Un cutremur devastator cu o magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter a avut loc, luni dimineața, în sudul Turciei. Seismul a afectat grav și zona de nord vest a Siriei. În ambele țări s-au raportat sute de morți și răniți, mii de persoane fiind deocamdată dispărute.

Update: Un alt cutremur nimicitor a lovit Turcia, luni în jurul prânzului. Magnitudinea celui de-al doilea seism a fost de 7,5 grade pe scara Richter.  Nu mai puțin de 145 de replici s-au înregistrat în urma celor două cutremure majore, trei dintre ale cu magnitudini mai mari de 6,0. Cifrele oficiale dindică faptul că 1.651 de persoane au fost ucise în 10 provincii, iar alte 11.119 au fost rănite, potrivit ministrului sănătății din Turcia. În aceeași ordine de idei, numărul morților în zonele deținute de guvern din Siria este de 968 de persoane și 1.280 răniți.

Știre inițială

Conform ultimelor informații, bilanțul morților în urma cutremurului din Turcia ar putea ajunge până la 10.000, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS). Aceeași sursă estimează că pierderile economice vor fi cuprinse între 1 și 10 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă aproximativ 2% din PIB-ul Turciei. 900 de clădiri au fost distruse în provinciile Gaziantep și Kahramanmaras și un total de 1710 în toată Turcia.

România a hotărât, în urma unei ședințe de urgență a Comitetului pentru Situații de urgență, să trimită în zonele afectate de acest puternic seism o echipă RO-USAR, alcătuită din personal specializat de intervenție din cadrul IGSU.

Cutremurul puternic care a lovit Turcia în această dimineață a fost urmat de nu mai puțin de 78 de replici de diverse magnitudini. Seismul a fost resimțit și în Liban și Cipru. Până la această oră, autoritățile locale au anunțat că, cel puțin 670 de oameni au murit, iar alți peste 3.000 au fost răniți în Turcia și Siria.

„Sunt probabile victime mari și pagube extinse, iar dezastrul este probabil la scară largă. Populația din această regiune locuiește în imobile care sunt extrem de vulnerabile la cutremure, deși există și structuri rezistente”, se mai arată în raportul oferit presei de specialiștii de la USGS.

Sursa foto: BBC