TURCIA: ERDOGAN anunta suspendarea de facto a procesului de pace cu PKK

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anuntat marti suspendarea de facto a procesului de pace cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerand ‘’imposibila’’ continuarea acestuia atat timp cat rebelii kurzi comit atacuri impotriva fortelor de securitate turce.

‘’Este imposibil de a continua (procesul de pace) cu cei care ameninta unitatea noastra nationala’’, a declarat Erdogan, potrivit AFP.

‘’Aceia care profita de toleranta poporului si a statului vor primi raspunsul pe care il merita cat de repede posibil’’, a amenintat el in fata presei, inainte de a incepe o vizita oficiala de patru zile in China si apoi in Indonezia.

CITESTE SI: NATO asigura TURCIA de “SOLIDARITATEA SA PUTERNICA” in fata “TERORISMULUI”

Angajate in toamna anului 2012, discutiile de pace dintre regimul islamo-conservator de la Ankara si liderul PKK aflat in inchisoare, Abdullah Ocalan, au fost serios puse sub semnul intrebarii dupa atentatul sinucigas din 20 iulie de la Suruc (sud), soldat cu 32 de morti. Atacul a vizat tineri militanti prokurzi si a fost atribuit de guvernul turc miscarii jihadiste Statul Islamic.

CITESTE SI: TURCIA: Doi militari UCISI intr-un atentat cu MASINA-CAPCANA intr-o PROVINCIE KURDA

Ca represalii, miscarea kurda si-a intensificat atacurile impotriva membrilor fortelor de securitate turce, acuzand Ankara de a fi incurajat actiunile jihadistilor.

Dupa ce au lansat raiduri aeriene impotriva Statului Islamic in nordul Siriei, autoritatile turce au deschis un al doilea front, bombardand bazele PKK in nordul Irakului, ceea ce a insemnat sfarsitul armistitiului instituit in 2013.

 Sursa foto paginadepolitica