TURCIA: Mobilizarea generala impotriva terorismului dupa valul de atacuri fara precedent

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni mobilizarea generala impotriva “terorismului”, dupa seria de atentate fara precedent care a insangerat tara, aflata in continuare in alerta, in timp ce politia cauta trei presupusi jihadisti care ar pregati alte atentate, relateaza AFP online, citata de Mediafax.

La doua zile de ultimul atac sinucigas cu bomba, care a vizat centrul turistic al Istanbulului, Erdogan a indemnat la “grandoarea Imperiului Otoman” si la spiritul invingatorilor din Batalia de la Gallipoli, din timpul Primului Razboi Mondial, in vederea contracararii “unuia dintre cele mai mari valuri de terorism” cu care s-a confruntat Turcia vreodata.

Un “kamikaze” s-a detonat sambata dimineata pe bulevardul Istiklal, o artera pietonala si comerciala intesata zilnic de sute de mii de vizitatori, omorand patru turisti – trei israelieni si un iranian – si ranind aproximativ alti 30.

Atacul nu a fost revendicat, insa ministrul turc de Interne Efkan Ala l-a desemnat pe un turc in varsta de 33 de ani, Mehmet Öztürk, drept autorul atentatului, afirmand ca acesta ar avea “legaturi” cu gruparea Statul Islamic (SI).

Presa turca a publicat luni dimineata portretele si numele altor trei presupusi jihadisti turci, cautati in mod activ de catre toti politistii din tara, deorece ei ar fi primit ordinul – potrivit unor surse din cadrul politiei citate de agentia Dogan – de a comite alte atacuri sinucigase la Istanbul.

CITESTE SI: TRAGEDIE in TURCIA: 2 ROMANI MORTI si alti 14 RANITI in urma unui ACCIDENT RUTIER. Celula de criza la MAE. UPDATE

Autoritatile turce au anulat, duminica seara, cu doar doua ore inainte de fluierul de start, un meci intre doua faimoase cluburi de fotbal din Istanbul – Galatasaray si Fenerbahçe -, din cauza unei amenintari “serioase” de atentat.

Cotidianul Hürriyet a scris luni, citand surse apropiate serviciilor de informatii, ca mai multe persoane au planuit sa se detoneze in mijlocul multimii de spectatori, intr-o operatiune asemanatoare celei care a vizat, pe 13 noiembrie, Stade de France, in comuna Saint-Denis, la nord de Paris.

Erdogan a condamnat fara rezerve atacul de pe bulevardul Istiklal, i-a criticat virulent pe rebelii din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) si i-a acuzat pe aliatii sai europeni de complezenta fata de aceasta organizatie.

El a reprosat din nou Belgiei ca a autorizat instalarea unui stand PKK in apropiere de sediul Comisiei Europene (CE) la Bruxelles.

“Cum se face ca UE, care considera aceasta organizatie terorista, poate tolera o asemnea stuatie? Unde este sinceritatea?”. “Aceasta este o ipocrizie”, a denuntat seful statului turc.

In urma acestor atacuri, Erdogan si-a relansat razboiul impotriva celor pe care-i considera “complici” ai “teroristilor” si a ordonat arestarea a numerosi alesi, intelectuali sau avocati apropiati cauzei kurde. Aceste masuri au provocat un val de proteste din partea criticilor presedintelui turc, care-l acuza de o deriva autoritarista.

“Noi nu luptam impotriva democratiei, ci a terorismului. Noi nu luptam impotriva drepturilor omului, ci a teroristilor”, le-a raspuns Erdogan luni.

In acest context tensionat, aproape 50.000 de persoane au sarbatorit luni Noul An kurd (Newroz), la Diyarbakir (sud-est), sub un impresionant mecanism politienesc de protectie si intr-un numar mult mai mic decat in anii precedenti, a constatat un jurnalist AFP.

Numerosi participanti au cantat cantece de glorificare a combatantilor PKK, iar multi altii s-au declarat satui de acest conflict armat. “Eu vreau ca sangele sa inceteze sa mai curga”, a declarat unul dintre ei, Mehmet Bilmez.

 Sursa foto: gandul