TURCIA: Partidul lui ERDOGAN a CASTIGAT ALEGERILE, dar ar putea PIERDE majoritatea absoluta in Parlament

Conform rezultatelor partiale ale alegerilor legislative din Turcia, partidul islamo-conservator al presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan se situeaza pe primul loc, insa ar putea sa nu mai detina majoritatea absoluta in viitorul parlament, relateaza AFP.

Dupa numararea a 75% din buletine, Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP) a obtinut 43% din sufragii, fapt ce marcheaza o evolutie majora, intrucat incepand din anul 2002 aceasta formatiune a obtinut majoritatea absoluta la toate alegerile.

CITESTE SI: ALEGERI PARLAMENTARE TURCIA: Partidul presedintelui ERDOGAN este FAVORIT

In schimb, formatiunea kurda HDP (Partidul Democratic al Poporului) a trecut pragul electoral de 10% si ar putea obtine astfel peste 70 de mandate in legislativ.

Cat despre cele doua partide de opozitie, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat) si Partidul Actiunii Nationaliste (MHP, de dreapta), acestea au obtinut circa 24% si respectiv 17% din voturi. Rata participarii la urme a fost de 85%.

Daca aceste cifre se vor mentine si dupa terminarea numararii voturilor, proiectul lui Erdogan de revizuire a Constitutiei, prin care el doreste sa-si sporeasca atributiile, ar putea fi imposibil de pus in practica, pe langa faptul ca seful statului turc ar urma sa fie pus in situatia neconvenabila de a accepta un guvern de coalitie.

Sursa foto www.caleaeuropeana.ro