UCRAINA: Casa unui primar, lovita cu o RACHETA ANTITANC

O RACHETA ANTITANC a fost trasa asupra casei primarului din Liov, un bastion nationalist in estul Ucrainei, au anuntat sambata autoritatile, deschizand o ancheta pentru comiterea unui “atentat terorist”.

RACHETA, care a fost trasa vineri, catre ora locala 23.30 (23.30, ora Romaniei), a atins casa, goala la momentul atacului, avariind acoperisul, o grinda si spargand mai multe ferestre, a anuntat Primaria intr-un comunicat, potrivit Mediafax.

Primarul Andrii Sadovii, una dintre figurile-cheie ale miscarii proeuropene de contestare a regimului fostului presedinte prorus Viktor Ianukovici, destituit din functie in februarie, se afla in vacanta impreuna cu familia.

Citeste si: UCRAINA: Separatistii au furat un TANC si doua TUNURI dintr-un muzeu

“O ancheta a fost deschisa, pentru (comiterea unui) atentat terorist”, a declarat seful politiei locale Serghii Ziubanenko.

“Din cate stiu eu, la Liov nu s-a tras niciodata cu lansatoare de RACHETE”, a declarat Sadovii, primar din 2006, cunoscut pentru implementarea unor reforme cu succes si care a transformat Liovul intr-o destinatie turistica din Europa de Est.

“Nu am conflicte politice care sa ma transforme intr-o tinta a unui asemenea atac”, a adaugat el.

Liov, un oras cu aproximativ 750.000 de locuitori, situat in apropierea frontierei cu Polonia, este un bastion nationaist si ucrainofon.

Alte doua regiuni din estul rusofon al Ucrainei – Donetk si Lugansk – sunt devastate in prezent de o insurectie armata separatista prorusa sangeroasa, inspirata, potrivit Kievului, de Rusia.

Citeste si: ROMANII din Ucraina, PROTESTE impotriva RAZBOIULUI

Alt primar, Oleg Baiev, din orasul Kremenciuk, in regiunea Poltava, in partea central-estica, a fost ucis prin impuscare sambata, in apropiere de locuinta, a anuntat Ministerul ucrainean de Interne.

Sursa foto: kyivpost.com