UCRAINA: NEGOCIERI intre Kiev, Moscova si rebeli, in estul tarii

Responsabili ucraineni, rusi si reprezentanti ai separatistilor prorusi s-au intalnit miercuri la Donetk, in estul rebel al UCRAINEI, pentru a incerca sa salveze un armistitiu fragil in cadrul acestui conflict armat, a anuntat un responsabil al OSCE, potrivit Agerpres, care citeaza AFP.

Intalnirea, care s-a desfasurat intr-un hotel, nu a dus la obtinerea unor progrese tangibile, in conditiile in care “nivelul de incredere” dintre parti ramane unul “foarte scazut”, a declarat pentru presa adjunctul sefului misiunii de observatori OSCE in Ucraina, Alexander Hug.

Citeste si: UCRAINA: Liderul rebel Aleksandr Zaharcenko, INVESTIT ca “PRESEDINTE” al Donetkului

Pe de alta parte, el a apreciat drept “incurajator faptul ca partile adverse discuta una cu cealalta”. In pofida unui armistitiu intrat in vigoare la 5 septembrie in baza acordurilor semnate la Minsk de Kiev si rebeli, “mai multe focare de disputa persista de-a lungul liniei de front de circa 480 de kilometri”, unde “arme de toate calibrele continua sa fie utilizate de parti”, a remarcat cu regret Hug.

Citeste si: UCRAINA: TIRURILE DE ARTILERIE violente au fost RELUATE in zona aeroportului din Donetk

Armistitiul extrem de fragil din estul separatist a condus la o scadere a intensitatii luptelor, dar bilantul mortilor printre militari si civili continua sa creasca aproape zilnic. Presedintele ucrainean Petro Porosenko a declarat marti ca tara sa ramane dedicata planului de pace, dar se pregateste sa riposteze unei eventuale ofensive a rebelilor, sprijiniti militar de armata rusa, conform UCRAINEI si Occidentului. In ceea ce o priveste, Moscova neaga orice implicare in conflict.