UCRAINA: Orasul DONETK ramane fara apa de duminica seara

Primaria din Donetk, un bastion al separatistilor din estul Ucrainei, i-a indemnat pe locuitori sa isi constituie de urgenta rezerve de apa, subliniind ca furnizarea apei va fi intrerupta “in intregime” inca de duminica seara.

“Aprovizionarea cu apa va inceta in intregime dupa ora (locala) 21.00 (21.00, ora Romaniei)”, a anuntat Primaria intr-un comunicat.

Aceasta masura este explicata prin faptul ca o linie electrica ce alimenteaza principala uzina de tratare a apei a fost avariata.

Citeste si: UCRAINA: Doi ROMANI lupta pentru SEPARATISTI in estul tarii

“Este imposibil sa evaluam imediat amploarea pagubelor si sa prevedem durata lucrarilor de reparatie, din cauza luptelor”, subliniaza primaria.

Donetk – o capitala regionala si un bastion al separatistilor prorusi -, un oras care numara aproximativ un milion de locuitori inainte de ostilitati, este scena unor confruntari armate tot mai intense intre insurgenti prorusi si fortele ucrainene, care au inaintat in ultimele zile in mai multe cartiere, pana catre centrul orasului.