UE si CANADA vor semna ACORDUL CETA, de liber schimb, DUMINICA

Reuniunea la varf pentru semnarea acordului de liber schimb intre Uniunea Europeana si Canada (CETA) va avea loc duminica, a anuntat presedintele Consiliului European, Donald Tusk (FOTO). “Misiune indeplinita! Tocmai am convenit cu premierul Justin Trudeau sa tinem summitul UE-Canada duminica!”, a scris Tusk intr-un mesaj pe Twitter, citat de Reuters, informeaza Agerpres.

Un purtator de cuvant al Consiliului European a precizat ca semnarea va avea loc la Bruxelles, in cadrul unei ceremonii programate in jurul orei pranzului. Semnarea CETA a devenit posibila dupa ce Belgia a fost in masura sa isi dea acordul. Parlamentul regiunii belgiene francofone Valonia a dat vineri unda verde, dupa ce blocase intreg procesul cu cateva zile inaintea incheierii.

Dupa negocierile maraton cu Comisia Europeana, apoi cu Canada si in final cu guvernul federal belgian si cu celelalte regiuni belgiene, sefului executivului local, Paul Magnette, a anuntat joi ca s-a ajuns la o pozitie comuna a Belgiei referitoare la CETA. Compromisul belgian a fost acceptat de ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene.

Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, declarase ca nu va lua legatura cu premierul canadian Justin Trudeau pana la incheierea acestui proces. Miercuri seara, in lipsa unui acord din partea Belgiei, summitul UE – Canada care urma sa aiba loc joi la Bruxelles pentru semnarea CETA a trebuit sa fie anulat. Acordul este foarte important pentru tara noastra, pentru ca de semnarea lui depinde ridicarea vizelor pentru romanii care calatoresc in Canada, incepand cu 1 decembrie 2017.

Sursa foto: politico.eu