UEFA confirma victoria Serbiei in meciul cu Albania, insa fara acordarea celor 3 puncte

UEFA a respins, marti, apelurile Albaniei si Serbiei, sanctionate dupa incidentele survenite la meciul direct din preliminariile Euro-2016, din 14 octombrie, de la Belgrad, confirmand victoria sarbilor cu 3-0, insa fara acordarea celor trei puncte.

La 24 octombrie, Corpul de Control, Etica si Disciplina a UEFA a decis ca meciul Serbia – Albania, suspendat din cauza incidentelor la 14 octombrie, sa fie omologat 3-0 pentru sarbi, iar gazdelor sa le fie retrase trei puncte. De asemenea, federatia albaneza si cea sarba au fost fost amendate cu cate 100.000 de euro, iar forului din Serbia i s-a impus sa joace urmatoarele doua meciuri de pe teren propriu sub egida UEFA cu portile inchise.

Citeste si: Legia Varsovia va juca doua meciuri din Liga Europa fara spectatori

UEFA a deschis la 15 octombrie proceduri disciplinare dupa meciul suspendat Serbia – Albania, gazdele fiind cercetate pentru invadarea terenului de catre suporteri si pentru organizare necorespunzatoare, iar oaspetii pentru refuzul de a continua partida si pentru steagul arborat cu o drona deasupra gazonului.

Incidentele care au dus la intreruperea meciului Serbia – Albania au izbucnit dupa ce o drona pe care era arborat drapelul cu o harta reprezentand “Marea Albanie” a survolat stadionul. Drona a provocat furia jucatorilor sarbi, Stefan Mitrovici reusind sa prinda acest steag, moment in care a izbucnit o incaierare generala pe teren, iar fanii au intrat in suprafata de joc. Meciul a fost intrerupt in minutul 41, la scorul de 0-0.