UEFA este hotărâtă! Liga Campionilor trebuie să aibă o câștigătoare! Planul forului continental

UEFA este hotărâtă cu orice preț ca principala competiție europeană intercluburi să fie dusă la bun sfârșit. Astfel, diriguitorii forului continental au stabilit următorul plan de bătaie: Liga Campionilor, întreruptă luna trecută în faza optimilor de finală din cauza pandemiei de coronavirus, se va relua pe 7 august, anunță skysports Italia.

Primele partide care se vor desfășura, aproape sigur fără spectatori în tribune, vor fi cele din manșa retur a optimilor de finală, Juventus Torino vs Olympique Lyon (0-1 în tur) și Manchester City vs Real Madrid (2-1 în tur).

În data de 8 august vor avea loc meciurile Bayern Munchen vs Chelsea Londra (3-0 în tur) şi FC Barcelona vs SSC Napoli (1-1 în tur), din aceeaşi fază a competiţiei.

Conform planului gândit de UEFA, partidele din sferturile de finală ale Ligii Campionilor se vor disputa pe 11-12 august (manșa tur) și 14-15 august (manșa retur). Semifinalele se vor disputa pe 18-19 august (turul) și 21-22 august (returul), iar ultimul act al competiției regină (finala) va fi programată pe data de 29 august pe arena Ataturk din Istanbul.

Potrivit sursei citate, ediția 2020/2021 a fazei grupelor Ligii Campionilor va debuta în luna octombrie a acestui an.

Sursa foto: uefa