#UKsLastSummer: Ultima vacanță de vară a britanicilor în care se mai pot bucura de beneficiile apartenenței la UE (III)

Vacanța de vară este la apogeu, dar pentru unii dintre cetățenii europeni, aceasta va fi ultima în care se mai pot bucura de toate beneficiile apartenenței la UE. În martie 2019, când UK va părăsi Uniunea Europeană, cetățenii săi nu vor mai putea beneficia de o mulțime de avantaje, așa cum o fac astăzi. Aceste beneficii se fac simțite mai ales în sezonul vacanțelor.

Dar care sunt aceste beneficii? 

Grupul PPE în Parlamentul European a făcut o sinteză a acestor drepturi și avantaje pe care le avem astăzi, ca cetățeni europeni:

Roaming și apeluri transfrontaliere

Vorbiți din afara țării la același tarif ca acasă! Începând cu 15 iunie 2017, cetățenii UE care călătoresc în țările UE plătesc aceleași prețuri pe care ar plăti în țara lor de origine pentru trimiterea de mesaje text, apeluri telefonice sau utilizarea internetului.
 
Deci, când vă întoarceți din vacanțele dvs. în UE, nu trebuie să vă temeți că veți primi o factură telefonică uriașă sau că rămâneți fără credit. Eliminarea tarifelor de roaming pentru apelurile vocale, mesajele text și consumul de date este o inițiativă a Parlamentului European care aduce beneficii pentru mai mult de 500 de milioane de consumatori, precum și IMM-urilor europene și start-up-urilor din toate sectoarele economiei:
Dacă aveți mesaje text sau apeluri nelimitate în țara de origine, veți avea mesaje text și apeluri nelimitate si atunci când sunteți într-o altă țară UE. Dacă aveți date mobile nelimitate sau foarte ieftine, operatorul dvs. poate aplica o limită corectă pentru utilizarea datelor, dar trebuie să vă informeze în prealabil.
Dacă sunteți taxat suplimentar pentru serviciile de roaming în timp ce călătoriți într-un alt stat membru al UE, puteți contesta acest lucru cu operatorul. Dacă nu există nicio schimbare, puteți merge la autoritatea națională de reglementare în domeniul telecomunicațiilor.
Atâta timp cât o persoană călătorește periodic și petrece mai mult timp în țara lor de origine decât în străinătate pe o perioadă de 4 luni, poate beneficia pe deplin de roaming-ul liber.
Dacă o persoană plătește o taxă suplimentară, ar trebui să conteste mai întâi aceste taxe direct cu operatorul, care ar trebui să aibă o procedură de reclamație în vigoare.
Dacă operatorul persistă, persoana trebuie să se adreseze autorității naționale de reglementare în domeniul telecomunicațiilor, care va soluționa cazul.
Dacă o persoană locuiește într-o altă țară din UE mai mult decât în țara de origine pe parcursul a câtorva luni, operatorul poate cere un tarif suplimentar. 

Geo-blocarea 

Una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene, piața unică – reprezentând 500 de milioane de consumatori și 21 de milioane de întreprinderi mici și mijlocii – se confruntă încă cu un obstacol – blocarea geografică atunci când se fac cumpărături online.
 
Comercianții online vă pot refuza accesul la site-urile web și la serviciile online atunci când vă aflați în alt stat membru. Este o discriminare pură pe criterii de naționalitate și de domiciliu!
 
Odată cu încetarea geo-blocării, consumatorilor li se va garanta, atunci când călătoresc într-un alt stat membru, accesul la abonamentele de care beneficiază în țara de origine pentru servicii de difuzare online pentru muzică, film sau sport.
 
Geo-blocarea nejustificată va fi eliminată în decembrie 2018, permițând consumatorilor să cumpere muzică, filme și alte produse fără a fi discriminați în funcție de locul de reședință.
 
Noul regulament interzice blocarea accesului la site-uri web sau redirecționarea clienților, către un alt site specific site-ului fără consimțământul dumneavoastră.
 
Deci, situații precum cea în care, atunci când încerci să închiriezi o mașină pentru vacanța ta în Malta de pe un site de închiriere de mașini din Malta în timp ce ești în Estonia, și ești redirecționat către un site de închirieri auto din Estonia, cu prețuri diferite, nu vor mai fi permise. La fel, situațiile în care nu puteți achiziționa un frigider din Germania deoarece cardul dvs. de credit a fost refuzat pe motiv că locuiți într-un alt stat membru, nu vor mai exista.
 
Există și excepții la regulamentul de eliminare a blocării geografice: conținut protejat prin drepturi de autor, cum ar fi servicii de streaming de muzică, cărți electronice. Sunt excluse, de asemenea, serviciile financiare, audiovizuale, transport, sănătate și servicii sociale.
 
Diferențierea prețurilor nu va fi interzisă. Comercianții nu vor fi obligați să livreze bunuri clienților din alte țări decât cele unde oferă servicii de livrare.
 
Surse:
https://europa.eu/youreurope/ citizens/travel/driving- abroad/car-rental-abroad/ index_en.htm
https://europa.eu/youreurope/ citizens/health/prescription- medicine-abroad/prescriptions/ index_en.htm