PONTA, in ULTIMA SEDINTA de Guvern. Imi doresc ca viitorul Executiv sa fie mai bun. Ce socoteli lasa neincheiate. UPDATE

Guvernul s-a reunit in sedinta, la Palatul Victoria, dupa ce premierul VICTOR PONTA si-a depus mandatul si l-a propus ca premier interimar pe ministrul apararii MIRCEA DUSA.

VICTOR PONTA a declarat ca va propune ca, pana la procedurile de desemnare a unui alt guvern, ministrul Apararii, MIRCEA DUSA, sa fie premier interimar.

UPDATE : Premierul demisionar VICTOR PONTA a declarat in ultima sedinta de Guvern ca isi doresete ca viitorul Executiv sa fie mai bun ca cel pe care l-a condus el.

“Vreau sa spun ca imi doresc ca viitorul Guvern sa fie mai bun ca acesta. Are platite salarii, pensii, dar daca avem perioada lunga de instabilitate, stricam tot. In acesta sedinta sunt lucruri care trebuie  facute, i-am propus presedintelui ca domnul Dusa sa asigure interimatul pana cand fortele politice cad de acord asupra unui nou nume. Cred ca multi de aici trebuie sa isi continuie activitatea. Multumesc celor de la presa care au muncit alaturi de noi in acesti 4 ani. Sunt convins ca dupa atata timp putem sa facem o analiza asupra ceea ce trebuia sa se faca si ce s-a realizat”, a declarat PONTA, in sedinta de Guvern.

UPDATE: “Pe ordinea de zi avem un singur punct proiect OUG privind masuri in invatamant (…) Este o crestere salariala identica cu cea de la sanatate”, a spus premierul demisionar VICTOR PONTA. Reamintim ca in luna octombrie Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a anuntat ca Guvernul va creste salariile profesorilor si ale celorlalti angajati din invatamant cu 15% de la 1 decembrie, prin ordonanta de urgenta. 

SORIN CIMPEANU si premierul VICTOR PONTA au declarat ca primii bani vor fi incasati in ianuarie 2016, din bugetul aferent anului viitor. Aceasta este a doua mare crestere de salarii, dupa ce a medicilor. In cazul unei cresteri de 15%, efortul bugetar ar fi de “1,7 miliarde de lei pe tot anul 2016.
Reamintim ca la 1 octombrie 2015 salariile personalului din sistemul sanitarr au fost majorate cu 25%, fapt care a starnit nemultumirea sindicatelor din invatamant.In aceste conditii, sindicatele au cerut o majorare cu cel putin 15% a salariilor din invatamant. Aceste cresteri au fost acordate pe baza acordului semnat de guvern cu sindicatele din invatamant si nu fac obiectul proiectului legii salarizarii unitare.

La ultima sa vizita in Bucuresti, delegatia FMI si-a exprimat dezacordul fata de aceste majorari salariale care ar putea duce la cresterea deficitului bugetar peste limita, anul viitor. Pentru a nu intra in procedura de deficit excesiv, Romania trebuie sa se mentina sub plafonul de 3% din PIB. Majorarile salariale nu sunt pe placul FMI, mai ales in conditiile in care aplicarea noului Cod Fiscal pune oricum presiune foarte mare asupra deficitului bugetar.

 
 Stire initiala

“Astazi, la ora 16.00, va avea loc ultima sedinta a acestui Guvern. In aceasta seara, ii voi transmite presedintelui Iohannis demisia mea si propunerea ca MIRCEA DUSA sa fie premier interimar pana se desfasoara toate procedurile prevazute de Constitutie pentru numirea unui nou premier. Ii trimit presedintelui Iohannis si o propunere ca sa stiu ca este cineva care se ocupa 24 de ore din 24 ca toate lucrurile sa fie cum trebuie”, a declarat premierul demisionar VICTOR PONTA.

CITESTE SI: VICTOR PONTA A DEMISIONAT! NUMELE SURPRIZA PROPUS PENTRU FUNCTIA DE PREMIER INTERIMAR. UPDATE

Guvernul PONTA lasa destul de multe decizii importante in coada de peste. Cea mai importanta restanta a Executivului va fi bugetul pe anul 2016, care nu se afla nic macar in stadiu de draft, desi mai sunt doar doua luni din acest an. Amanarea rediscutarii redeventelor din domeniul resurselor naturale este un alt proiect important pentru buget nerezolvat de premierul demisionar. 

Dupa ce a majorat pe sest salariile angajatilor din Ministerul Finantelor, ANAF, Agentia Nationala pentru Achizitii Publice și Directia de Administrare a Marilor Contribuabili incepand cu 1 noiembrie, fara ca masura sa fie anuntata public, Executivul a abrogat tot pe sest aceasta decizie controversata.

Majorarile salariale din Finante au starnit critici dure, iar sindicatele din Finantele locale au declansat proteste in mai multe localitati din tara, acuzand caracterul discriminatoriu al legii. 

Un alt proiect anuntat cu surle si trambite de Guvernul PONTA il reprezinta legea salarizarii unitare, care era promisa sa intre in vigoare incepand cu anul viitor si care a trezit multe sperante in randul bugetarilor, precum si multe ingrijorari din partea FMI si CE.

CITESTE SI: MIRCEA DUSA despre nominalizarea sa la functia de PREMIER INTERIMAR

Chiar rediscutarea unui acord flexibil cu FMI este problematica, dupa ce restantele Executivului PONTA in materie de reforma administrativa si structurala i-au speriat pe expertii internationali.

Decizia lui VICTOR PONTA de a demisiona a fost anuntata miercuri dimineata, dupa ce peste 25.000 de persoane au manifestat, marti seara, in Capitala, pentru a-si exprima revolta in legatura cu incendiul din 30 octombrie, de la Clubul Colectiv din Bucuresti si pentru a cere demisia celor responsabili. In incendiul din Clubul Colectiv, 32 de oameni au murit, iar alti aproximativ 200 au fost raniti.

 Sursa foto: realitatea