Un BREXIT DUR ar putea duce, INEVITABIL, la modificarea granitelor in REGATUL UNIT

Esecul incheierii unui acord intre Marea Britanie si Uniunea Europeana, dupa Brexit, va duce, inevitabil, la trasarea granitei intre Republica Irlanda si Irlanda de Nord, unul dintre cele mai sensibile subiecte in negocierile pentru iesirea Regatului din blocul comunitar, noteaza jurnalistii de la BBC.

In opinia lui Sir Keir Starmer, secretarul pentru Brexit al Laburistilor, un scenariu fara un acord dupa Brexit va fi “catastrofal” pentru Irlanda.

Marea Britanie va iesi oficial din UE in martie 2019, data pana la care negociaza viitoarea relatie cu UE. In prezent, la Londra se vorbeste tot mai des despre un eventual “Brexit dur”, impotmolirea negocierilor indicand faptul ca Marea Britanie va parasi UE fara un acord comercial. Negociatorul sef la UE, Michel Barnier, a declarat joi, dupa a cincea runda de discutii intre cele doua parti, ca s-a ajuns la un blocaj.

Discutiile s-au impotmolit la cele mai importante subiecte – drepturile cetatenilor europeni in Marea Britanie, nota de plata pe care Londra trebuie sa o platesca si frontiera cu Irlandei cu Irlanda de Nord. In timp ce Theresa May sutine ca este pregatita sa treaca la urmatoarea etapa a negocierilor, Bruxelles-ul reclama lipsa unor masuri concrete din partea Londrei si spune ca nu va trece la discutarea unui acrod comercial inaintea celor trei probleme cheie.

 “Daca nu va exista un acord nu va exista nicio intelegere nici in ceea ce priveste granita dintre Irlanda si Irlanda de Nord. Asta inseamna ca trasarea unei frontiere va fi inevitabila. Daca nu va fi un acord, atunci nu va fi nicio intelegere nici in ceea ce priveste drepturile cetatenilor UE din Marea Britanie. Este imposibil ca Londra sa paraseasca UE fara un acord, ar fi catastrofal”, a declarat Sir Keir Starmer.

Dupa Brexit, Irlanda de Nord va fi singura granita terestra pe care Marea Britanie o va avea UE. Cum va functiona aceasta frontiera este un subiect sensibil, datorita istoriei regiunii. Atat Bruxelles-ul, cat si Londra au declarat de-a lungul timpului ca o solutie va fi gasita in timpul negocierilor si nu va exista din nou o granita si puncte de control intre cele doua Irlande. Insa, pana in prezent, nu a fost facuta nicio propunere concreta.

Timp de trei decenii, ciocniri sangeroase au avut loc intre nationalistii irlandezi catolici, pe de o parte, si protestantii unionisti, pe de alta parte, conflict soldat cu 3.600 de morti. Pacea a fost restabilita in urma cu 20 de ani. In 1998, Acordul de pace din Vinerea Mare (“Good Friday Agreement”) a pus capat acestei perioade de infruntari confesionale, conflict catralogat ca fiind unul dintre cele mai sangeroase din Europa de dupa razboi.

Dupa iesirea Regatului Unit din UE, granita de 500 de km dintre Irlanda si Irlanda de Nord va fi singura frontiera terestra dintre Marea Britanie si blocul comunitar.

Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si Republica Irlanda au aderat impreuna la UE, in 1973, intr-o perioada in care violentele si atacurile teroriste pusesera stapanire pe Belfast. Controalele de la granita dintre cele doua tari au fost eliminate in anii ’90, cand cele doua state au devenit parte a pietei unice europene, iar Acordul din Vinerea Mare din 1998 a dus la incetarea ostilitatilor dintre republicanii catolici care luptau pentru unificarea Irlandei si protestantii unionisti loiali Regatului Unit.

Lideri politici de la Londra, Dublin si Belfast au declarat ca vor sa evite o “hard border”, care presupune controale vamale si posturi de control frontalier.

Sursa foto: BBC