Un fost angajat al FORTELOR AERIENE SUA a vrut sa se alature Grupului Stat Islamic

Un fost angajat al Fortelor Aeriene americane a incercat sa ajunga in Siria pentru a deveni membru al Gruparii Stat Islamic. Barbatul a fost arestat de autoritatile din New York si pus sub acuzare pentru activitati teroriste, informeaza NBC News.

Tairod Nathan Webster Pugh, in varsta de 47 de ani, din Neptune (New Jersey), a fost inculpat marti, in Brooklyn (New York), pentru tentativa de a oferi sustinere materiala unei organizatii teroriste.

CITESTE SI: ESTUL UCRAINEI: PESTE 100 DE GERMANI LUPTA ALATURI DE SEPARATISTII PRORUSI

Webster Pugh, mecanic al Fortelor Aeriene americane, a fost concediat in decembrie 2014, in timp ce lucra la o baza militara americana din Kuwait. Barbatul a fugit apoi in Turcia, via Egipt, incercand sa ajunga in Siria, pentru a deveni membru al organizatiei teroriste sunnite Stat Islamic. Cetateanul american a fost oprit de autoritatile turce, a fost retrimis in Egipt si predat Statelor Unite. Extradarea a avut loc pe 16 ianuarie, dar cazul a fost facut public abia acum.

CITESTE SI: STATUL ISLAMIC, O NOUA EXECUTIE SOCANTA: UN COPIL IMPUSCA UN TANAR ARAB ISRAELIAN ACUZAT DE SPIONAJ. VIDEO

Nascut si crescut in Statele Unite, Pugh a intors spatele tarii lui, incercand sa ajunga in Siria pentru a deveni membru al unei organizatii teroriste, a declarat procurorul american Loretta Lynch, potrivit Washington Times.