Un fost concurent de la X Factor s-a călugărit. Despre cine este vorba

În primul sezon al concursului muzical „X Factor”, Alin Văduva  s-a remarcat datorită vocii divine. Deşi nu a câştigat concursul din anul 2012, cântărețul şi-a continuat cariera o vreme. Însă viaţa i s-a schimbat la 90 de grade după ce Alin s-a hotărât să se dedice bisericii și a început să cânte la slujbe.

La un moment dat, a plecat la Ierusalim pentru a vizita mai multe mănăstiri. De atunci, tânărul a ales să cânte muzică religioasă, scrie click.ro.

Citește și: O ȚII MINTE PE HURREM DIN „SULEYMAN MAGNIFICUL“? ACTRIŢA MERYEM UZERLI ARE 35 DE ANI ŞI ESTE SUPERBĂ

„Alin a fost plecat multă vreme, s-a întors în ţară, apoi a plecat iarăși. S-a transformat din tânărul care cânta muzică dance într-un apărător al bisericii, fiind foarte matur şi dedicat. De prin anul 2015 s-a îndepărtat de lumea muzicală dance”, a declarat, pentru Click!, o sursă din anturajul solistului.

Alin Văduva s-a născut în Caracal, a început să studieze canto la 14 ani și a reușit până acum să obțină aproape 50 de premii la festivaluri. A luat locul 2 pentru interpretare la Festivalul Mamaia, în 2006, iar în 2008 a reprezentat România la Festivalul „Cerbul de Aur”.

Sursa foto: facebook / Alin Văduva