Un MUZEU dedicat lui CONSTANTIN BRANCUSI va fi infiintat la Craiova

CONSTANTIN BRANCUSI va avea la Craiova un MUZEU omagial, sub forma unui Centru International, pe care Consiliul Judetean Dolj il va ridica in curtea Muzeului de Arta din oras, cu o investitie de sapte milioane de euro.

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anuntat intr-o conferinta de presa ca proiectul “Centrul International CONSTANTIN BRANCUSI – Centru Turistic Interactiv” va primi o finantare prin Programul Operational Regional (POR) 2007 – 2013.

“O investitie fara precedent in tara apare intr-un moment in care, asa cum vedeam chiar si in mass-media, in nicio localitate din Romania, inclusiv Bucuresti, nu s-a realizat nimic important pentru romanul cel mai cunoscut in lume. Consiliul Judetean Dolj incearca de ani buni sa puna in opera un demers de construire a unui MUZEU omagial pentru cel care s-a nascut a doua oara la Craiova, dupa cum spunea chiar marele sculptor, demers care, iata, prinde contur. De aceea, bucuria mea este si mai mare cand anunt ca o investitie de sapte milioane de euro a fost aprobata si ca ne indreptam catre toate celelalte faze pe care le implica derularea unui proiect cu fonduri europene. Imi este clar acum ca la Craiova se va petrece un lucru deosebit, pentru care vom fi invidiati de toata Romania. Am convingerea ca acest loc se va transforma intr-unul de pelerinaj, pentru ca sase opere ale lui CONSTANTIN BRANCUSI, lucrari aflate in proprietatea CJ Dolj si pastrate la Muzeul de Arta, vor putea fi acum mult mai bine puse in lumina”, a declarat Prioteasa.

Sapte milioane de euro vor fi investite in cladire, care este preconizata sa fie construita pana la sfarsitul anului 2015.

Citeste si: “SARUTUL” de Constantin Brancusi a fost vanduta cu peste 8,5 milioane de dolari

Potrivit Marilenei Bogheanu, directorul Agentiei de Dezvoltare Regionala S-V Oltenia, cofinantarea proiectului este de 50 la suta, “ceea ce implica si un efort financiar extraordinar de mare din partea CJ Dolj, pentru a asigura sumele necesare intr-un interval relativ scurt, deoarece investitiile trebuie incheiate pana la finele anului 2015”.

Pe de alta parte, Senatul a respins o propunere legislativa privind infiintarea unui Muzeu National de Arta “CONSTANTIN BRANCUSI” la Targu-Jiu, care ar fi urmat sa functioneze in subordinea Muzeului National de Arta al Romaniei, in administrarea Consiliului Judetean Gorj si sa primeasca finantare din bugetul Ministerului Culturii si din venituri extrabugetare.

Citeste si: Istoria zilei de 19 februarie: In 1876 s-a nascut sculptorul Constantin Brancusi

Printre obiectivele acestui MUZEU se numara promovarea operei si vietii lui CONSTANTIN BRANCUSI, identificarea si inventarierea tuturor lucrarilor artistului aflate pe teritoriul Romaniei si protejarea si conservarea Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” de la Targu-Jiu, din care fac parte Coloana Infinitului, Poarta Sarutului, Aleea Scaunelor, Masa Tacerii, se arata in proiectul de lege, care a fost initiat de parlamentari de la mai multe partide.

Senatul a fost prima camera sesizata in privinta acestui proiect de lege, Camera Deputatilor fiind cea decizionala.

Sursa foto: jurnalul.ro