Un nou COD PORTOCALIU de inundatii, pana sambata la pranz. Vezi zonele vizate!

Institutul National de Hidrologie si Gospodarirea a Apelor (INGHA) a emis, vineri, o atentionare de COD PORTOCALIU DE INUNDATII, dar si o atentionare de COD GALBEN DE INUNDATII pentru mai multe rauri din bazine hidrografice aflate in 18 judete ale tarii, atentionari valabile de vineri, ora 11,00, pana sambata, ora 12,00.

Potrivit hidrologilor, CODUL PORTOCALIU a fost emis pentru raul Moravita — curs inferior (sector indiguit — judetul Timis), in intervalul vineri, ora 11,00 — sambata, ora 12,00. De asemenea, se va institui Cod Portocaliu incepand de vineri, ora 15,00, pe raurile din bazinele hidrografice: Bega-bazin superior, Barzava, Moravita (judetele Caras Severin si Timis).

Citeste si: PROGNOZA METEO PE DOUA SAPTAMANI: CUM VA FI VREMEA PANA PE 17 AUGUST

De asemenea, a fost emisa o atentionare de COD GALBEN pentru raurile din bazinele hidrografice: Bega-bazin mijlociu, Timis superior, Caras, Cerna (judetele Caras Severin si Timis), Drincea, Desnatui (judetele Mehedinti si Dolj), Motru, Gilort superior si afluentii mici ai Jiului din judetele Mehedinti, Gorj si Dolj, afluentii Oltului mijlociu si inferior din judetele Gorj si Valcea, afluentii mici ai raului Vedea din judetele Olt, Arges si Teleorman, Glavacioc (judetele Teleorman si Giurgiu).

Hidrologii anunta, totodata, ca incepand de vineri, ora 15,00, se instituie COD GALBEN pe raurile mici din bazinele hidrografice: Crasna superioara (judetul Salaj), Crisul Repede superior (judetul Cluj), Crisul Negru superior si mijlociu (judetul Bihor), Crisul Alb superior (judetele Hunedoara si Arad) si afluentii Muresului din judetul Hunedoara.

Totodata, in intervalul vineri, ora 15,00 — sambata, ora 2,00, se pot produce scurgeri importante pe versanti, torenti si paraie, viituri rapide pe raurile mici cu posibile efecte de INUNDATII locale si in alte bazine hidrografice mici din zonele de deal si de munte din vestul si centrul tarii, cu probabilitate mai mare pe unele rauri mici din judetele Maramures, Bistrita Nasaud, Cluj, Salaj, Alba, Mures si Sibiu.

Citeste si: AVERTIZARE INHGA: COD PORTOCALIU DE INUNDATII. VEZI ZONELE VIZATE

INHGA mentioneaza ca fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluentii de grad inferior ai raurilor mentionate.