Un proiectil a fost gasit in parcul Drumul Taberei

Un proiectil a fost descoperit, vineri, in parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei, de catre muncitorii care efectuau lucrari de reamenajare. Zona a fost izolata de politisti. 

Muncitorii au oprit lucrarile si au anuntat serviciul de urgenta 112 despre descoperirea proiectilului. Pirotehnistii si angajatii ISU s-au deplasat la fata locului si au ridicat proiectilul, care era de calibru 100 mm, fara focos si incarcatura exploziva. Munitia provine de la sapaturi. 

Lucrarile la reamenajarea parcului Drumul Taberei sunt pe ultima suta de metri, urmand a fi finalizate peste aproximativ trei luni. Parcul Drumul Taberei (Moghioros) va fi adevarata oaza de verdeata si liniste si cel mai modern parc din Capitala.

Citeste si: Un mall din Bucuresti va avea taxa de parcare. Afla aici detalii

Constructorii spun ca lucrarile sunt finalizate in proportie de 70% si ca parcul va fi deschis publicului in iunie. “S-au executat structurile si vom incepe finisajele, se inalta hobanul de la pasarela, lucram la alei, vom planta arbusti, flori, astfel ca peste patru luni parcul va fi gata!“, au spus reprezentantii firmei de constructii.

Valoarea totala a investitiei in reamenajarea totala a parcului Drumul Taberei se ridica la aproximativ 18 milioane de euro, banii fiind asigurati in cea mai mare parte, din fonduri europene (nerambursabili) si o cota parte contributia administratiei locale.

Foto: Mondo News