Ungaria vrea să naturalizeze un jucător din naționala de tineret a României

Oficialii Federației de Fotbal de la Budapesta au pus ochii pe un tânăr fotbalist român, ce a făcut recent pasul spre naționala “tricoloră” Under 21, pe care vor să îl naturalizeze.

Lorand Fulop, mijlocașul în vârstă de 21 de ani al celor de la FC Botoșani, este jucătorul ce ar putea îmbrăca pe viitor tricoul naționalei Ungariei. Potrivit ediției maghiare a portalului Goal, tânărul fotbalist ar putea, în prima fază, să facă pasul către campionatul din țara vecină, trei formații fiind interesate de transferul său.

Ferencvaros, MOL Vidi și Academia Puskas îl monitorizează pe Fulop și ar urma să facă oferte de transfer la finalul acestui sezon, chiar dacă este cotat la cel puțin 350 de mii de euro în momentul de față. După ce va ajunge în prima ligă din Ungaria, ar urma să îi fie propusă naturalizarea pentru a putea evolua în naționala de seniori maghiară.

“În cazul în care va demonstra că este suficient de talentat nu putem exclude faptul că el va alege să reprezinte Ungaria dacă numele său va fi adus în discuție cu privire la reconstrucția naționalei maghiare, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Willi Orban”, notează sursa citată.

Se pare că există deja discuții serioase în cadrul forului de la Budapesta cu privire la naturalizarea lui Fulop. S-ar putea merge pe prevedentul Willi Orban, fotbalist născut în Germania cu tata ungur și mama poloneză. După ce a reprezentat “Mannschaftul” la nivelul Under 21, Orban a optat anul trecut să joace pentru Ungaria, el evoluând deja în patru partide la nivel internațional.

Lorand Fulop face parte din lotul naționalei U21 a României deplasat de Mirel Rădoi în stagiul de pregătire din Spania. În urmă cu aproape două decenii, Vasile Miriuță, actualul antrenor al lui FC Hermannstadt, avea evoluții constant bune în Germania, la Energie Cottbus, iar ungurii l-au convins pe sportivul născut în Baia Mare să joace pentru naționala lor.

Sursa foto: sport