Universitatea Cluj – Ceahlaul Piatra Neamt 1-1 (1-1) / Punct scos cu Tarnacop-ul!

Universitatea Cluj si Ceahlaul Piatra Neamt au jucat in uvertura etapei cu numarul trei din Liga I, o runda care a inceput cu un urias scandal legat de retrogradarea Rapidului de catre TAS, si revenirea Concordiei Chiajna pe prima scena a fotbalului autohton.

Prima repriza a fost una disputata, ambele formatii jucand deschis si ratand destule ocazii la poarta adversa. Oaspetii au deschis scorul dupa o jumatate de ora, apoi Gheorghiu a incasat doua catonase galbene in numai 5 minute, si raportul de forte s-a schimbat. 

Doua minute mai tarziu dupa ce au ramas cu un om mai putin pe teren, jucatorii Ceahlaului s-au vazut egalati dupa executia frumoasa a lui Tarnacop. Dupa revenirea rapida pe tabela si avand avantajul numeric pe teren, Sepcile Rosii au dat impresia ca vor defila in fata elevilor lui Miriuta. 

Insa plaiesii de sub Pietricica au luptat pentru fiecare minge si au reusit sa se inchida bine in defensiva, ba mai mult au pus si cateva probleme la poarta aparata de Dolha atunci cand au avut ocazia sa scape pe contraatac. Intr-un final, nemtenii au scos un punct muncit in fata unei echipe care nu a reusit sa se impune in ciuda avantajelor de care a beneficiat. 

UNIVERSITATEA CLUJ – CEAHLAUL PIATRA NEAMT 1-1 (1-1)

Min.31: 0-1: Centrare buna a lui Gheorghiu si Golubovic reia mingea cu capul in poarta gazdelor.
Min.41: 1-1: Tarnacop reuseste o executie frumoasa, din intoarcere, si restabileste egalitatea pe tabela de marcaj

UNIVERSITATEA CLUJ: Dolha – Ciupe, Szilagy, Ninu, Van Doten – Takacs (80 Turcu), Bucsa, Cristocea, Adi Popa II (78 Kovacs), Tarnacop – Dedu (62 Odiaka). Antrenor: Ionel Ganea

CEAHLAUL PIATRA-NEAMT: Jovic – Dumitras, Marc, Cinu, Cazan – Stana, Lucas (46 Constantinescu), Achim (58 Chitosca), Gheorghiu – Golubovic, Jula (69 Ichim). Antrenor: Vasile Miriuta

ARBITRU: Alexandru Tudor (Bucuresti); Asistenti: Cristian Nica (Ploiesti) si Gabriel Barjac (Zalau). Rezerva: Teodora Albon (Cluj). Observator: Corneliu Fecioru (Bucuresti)
CARTONASE GALBENE: Adi Popa II (30), Ciupe (64), Tarnacop (72) / Achim (26), Marc (29), Gheorghiu (35 si 40), Chitosca (90)
CARTONASE ROSII: Gheorghiu (40)
STADION: “Cluj Arena” (Cluj)

Sursa foto: ziuadecj.realitatea.net