UNPR isi elogiaza PENALII: OPREA desemnat presedinte fondator, ONTANU laudat

UNPR isi elogiaza penalii in timpul CONFERINTEI NATIONALE. Statutul UNPR a fost modificat cu unanimitate de voturi, astfel ca GABRIEL OPREA a devenit presedintele fondator al partidului. Deputatul Eugen Nicolicea, vicepresedinte al UNPR, a anuntat in cadrul Conferintei ca au trecut sase ani de cand UNPR s-a inscris la Tribunalul Bucuresti, atunci peste 10.000 de membri fiind prezenti la lansarea oficiala, informeaza Newsro.

”Presedintele acestui partid a fost GABRIEL OPREA. Cand am facut 5 ani, am propus ca la urmatoarea conferinta nationala, adica acum, sa modificam primul punct din statutul partidulul. Astfel, comisia de modificare a statutului propune introducerea unui nou alineat, la articolul 1, astfel: presedintele fondator al UNPR este GABRIEL OPREA”, a declarat Nicolicea, citat de Newsro, la Conferinta Nationala a UNPR, unde progresistii isi vor alege noul presedinte al partidului. Nicolicea a mai precizat ca se vor face toate demersurile, dupa acest vot, pentru modificarea Statutului UNPR, la tribunal.

In alta ordine de idei, primarul suspendat al sectorului 2, NECULAI ONTANU, a fost elogiat, sambata, in debutul Conferintei Nationale a UNPR, unde urmeaza sa se aleaga un nou presedinte al partidului, dupa ce GABRIEL OPREA a demisionat. Astfel, adunarea progresistilor a debutat cu un moment de aplauze pentru Ontanu, care a detinut in ultima perioada functia de presedinte interimar al partidului. Senatorul UNPR Ion Toma i-a adresat multumir lui NECULAI ONTANU pentru activitatea pe care organizatia UNPR Bucuresti a desfasurat-o in partid.

Cei 450 de delegati prezenti la eveniment au inceput sa aplaude, dupa aceasta declaratie a senatorului UNPR. Toma a mai declarat ca partidul trece printr-o perioada ”delicata”.

CITESTE SI: ALEGERI LA UNPR: VALERIU STERIU ESTE PRINCIPALUL FAVORIT LA SEFIA PROGRESISTILOR

”Nu as fi fost astazi in fata dumneavoastra daca nu ar fi fost GABRIEL OPREA, omul care avut puterea de a crede ca un grup de oameni poate schimba politica romaneaca. Ii multumesc lui GABRIEL OPREA”, a declarat Toma. El a aratat ca UNPR este un partid aparte, pentru ca este un partid progresist, care priveste spre viitor. ”Stiu, trecem toti printr-o perioda grea, ne-au plecat o serie de colegi, ma intristeaza acest lucru, dar ne-au venit si foarte multi colegi (…) Nu e usor, e o lupta grea, dar sunt convins ca vom invinge. Viitorul acestui partid nu e nici in stanga, nici in dreapta, ci in fata noastra. Daca avem curajul sa mergem inainte, vom avea succes in alegeri”, a precizat Toma, citat de Newsro.

Senatorul UNPR s-a referit si la alegerile locale. ”Avem o teama de ce se va intampla la alegeri. Am rugamintea sa rezistati, sa va ganditi daca facem tot ce trebuie pentru UNPR”, a afirmat el, precizand ca progresistii trebuie sa faca trei lucruri in perioada urmatoare: sa se organizeze mai bine ca oricand, sa fie mai transparenti si sa fie mai aproape unul de celalat. ”UNPR este un partid puternic. Vom face o surpriza fumoasa la alegerile locale”, a adaugat Ion Toma. El si-a incheiat discursul cu un citat: ”Victoria nu e finala, esecul nu e fatal, curajul de a continua conteaza cu adevarat”.

UNPR isi alege sambata un nou lider in cadrul Conferintei Nationale, ale carei lucrari au inceput la ora 11, pentru functia de presedinte fiind depuse trei candidaturi: deputatul Valeriu Steriu si senatorii Iulian Cristache si Ioan Iovescu.

Sursa foto: realitatea