UNTOLD 2017: NUMAR RECORD de ABONAMENTE vandute in numai 3 MINUTE

Organizatorii Festivalului UNTOLD au anuntat, vineri, ca au vandut peste 11.000 de abonamente in mai putin de trei minute, desi numarul stabilit initial era de 5.000 de abonamente la un pret promotional, pentru editia din 2017 de la Cluj-Napoca, informeaza Mediafax.

Organizatorii UNTOLD 2017 arata, intr-un comunicat, ca, tinand cont de interesul manifestat de fani, saptamana viitoare va fi pregatita o noua tura de abonamente. “Primele 11.000 de abonamente la UNTOLD 2017 au fost vandute, vineri, in mai putin de 3 minute. Desi am pregatit un calup de 5.000 de abonamente, pentru a raspunde interesului foarte mare din partea fanilor, le-am permis tuturor celor care au accesat link-ul de cumparare in primul minut de la lansarea vanzarilor, sa-si finalizeze tranzactiile. Astfel, peste 11.000 de abonamente au ajuns la cei mai infocati fani UNTOLD! Tinand cont de marele interes, saptamana viitoare vom pregati o noua tura de abonamente”, se arata in comunicat.
Pretul unui abonament promotional vandut vineri a fost de 330 de lei. Cea de-a treia editie a UNTOLD va avea loc la Cluj-Napoca in perioada 3-6 august 2017.
 
Sursa foto: realitatea