USD, alianta pentru europarlamentare a PSD, PC si UNPR

USD s-a lansat oficial luni. PSD, PC si UNPR au semnat, luni, protocolul de colaborare al aliantei electorale Uniunea Social Democrata (USD), prilej cu care premierul Victor Ponta a tinut sa sublinieze ca noua alianta are doua din cele trei litere ale USL, dar isi propune sa aiba 100% din mesajul si obiectivele cu care ne-am prezentat in fata oamenilor din 2011 incoace.

Uniunea Social-Democrata (USD) este alianta electorala sub sigla careia PSD, PC si UNPR vor participa la alegerile europarlamentare din luna mai a acestui an. La evenimentul de lansare a USD, a participat si primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

Dupa semnarea infiintarii aliantei, Victor Ponta a spus ca “avem o alianta electorala formata din 3 din cele 4 partide ale USL, are 2 dintre cele 3 litere ale USL, dar isi propune sa aiba 100% din mesajul, actiunea si obiectivele cu care ne-am prezentat in fata oamenilor din 2011 incoace”.

“Imi place foarte mult atunci cand reusim sa fim uniti, acesta etse unul din motivele pentru care alianta noastra electorala poarta ideea de uniune, de a lucra impreuna. Avem o alianta electorala formata din 3 din cele 4 partide ale USL, are 2 dintre cele 3 litere ale USL, dar isi propune sa aiba 100% din mesajul , actiunea si obiectivele cu care ne-am prezentat in fata oamenilor din 2011 incoace.

Citeste si: Trei ministri s-au inscris in PSD

USL trebuie sa reprezinte o strangere a randurilor in jurul acestei idei. Am construit lista de candidati impreuna, iar cei care intra in batalia electorala pentru PE sunt oameni care ne fac cinste: europarlamentari, ministri, fosti-ministri, tehnocrati etc. care pot sa ne reprezinte in PE ca tara dar si ca miscare politica.

Sunt convins ca asa cum am reusit in Romania sa castigam toate bataliile electorale, asa vom face si in batalia pentru PE. N-am reusit sa fac o statistica exacta cand a fost ultima oara cand si Daniel Constantin, si Cristi Piedone, si Sorin Oprescu, si Gabi Oprea, si Neculai Ontanu si altii au fost efectiv in echipa noastra. Sunt foarte mandru ca, in calitate de presedinte PSD, am reusit sa aducem inapoi toti oamenii de valoare”, a declarat Ponta.

La randul sau, liderul UNPR Gabriel Oprea a tinut sa mentioneze ca USD are cei mai buni candidati, cele mai bune politici si cele mai puternice organizatii.

“Decizia de a candida in aceasta alianta este fireasca. Consider ca noi, cei care impartasim aceste valori si principii, ne pregatim pentru un moment extrem de important – alegerile europarlamentare – si speram sa trimitem la Bruxelles cat mai multi oameni. UNPR va trimite cei mai buni candidati. Suntem o echipa de oameni seriosi, care pune pe primul plan interesul national.Vreau sa ii multumesc lui Victor Ponta pentru buna colaborare in plan politic si in plan guvernamental. Avem cei mai buni candidati, cele mai bune politici si cele mai puternice organizatii”, a spus Oprea.

Daniel Constantin, presedinte PC, a declarat: “Pe lista USD nu veti regasi oameni care sa fi vandut tara la Bruxelles de dragul capitalului politic sau a simpatiilor. Europa inseamna si Romania, cred ca este momentul ca odata cu scrutinul din 25 mai sa depasim orice complex. Trebuie sa ne aparam, nu mai putem fi cetateni europeni de mana a doua”.

De asemenea, Sorin Oprescu, prezent la eveniment, a declarat: “Va multumesc pentru onoarea pe care mi-ati facut-o invitandu-ma la acest eveniment. Formarea acestei aliante electorale USD este un fapt firesc, natural si sanatos.Vad in jurul meu oameni, prieteni care au fost alaturi de mine atunci cand am candidat la Primaria Capitalei si in promovarea proiectelor importante pentru Bucuresti. USD, in respectul total al principiilor si valorilor europene, propune pentru reprezentarea in PE oameni de o incontestabila calitate. Avem nevoie de curaj si intelepciune, de unitate, de consens sa terminam cu razboiul pagubos al romanilor contra romanilor”.