USR solicită PSD demiterea de urgență a Vioricăi Dăncilă: Premierul este o rușine pentru România

USR consideră că scrisoarea transmisă liderilor europeni de către Viorica Dăncilă este revoltătoare și periculoasă.  Și afirmația premierului potrivit căreia protestele au fost “o încercare de înlăturare pe cale violentă a guvernului” este inacceptabilă în contextul sutelor de dovezi video și mărturii ale victimelor protestului, și la fel de necredibilă precum guvernul pe care îl conduce.

”Cerem PSD să o demită de urgență pe Viorica Dăncilă, premierul este o rușine pentru România. Prin scrisoarea trimisă astăzi liderilor europeni, premierul Dăncilă dovedeşte încă o dată că este o marionetă condusă de Liviu Dragnea. Conținutul scrisorii este revoltător și periculos. Este inadmisibil ca Viorica Dăncilă să se refugieze în retorica minciunii în fața președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și prim-vicepreședintelui Frans Timmermans. Cu atât mai mult cu cât liderii europeni cunosc foarte bine motivul pentru care se aflau oamenii în stradă și cum s-au derulat evenimentele în seara zilei de 10 august”, arată comunicatul USR, citat de hotnews.ro.

Citește și: VIORICA DĂNCILĂ SE JELUIEȘTE LA COMISIA EUROPEANĂ PRIN INTERMEDIUL UNEI SCRISORI DESPRE PROTESTE

Potrivit sursei citate, afirmația premierului potrivit căreia fost “o încercare de înlăturare pe cale violentă a guvernului” este inacceptabilă în contextul sutelor de dovezi video și mărturii ale victimelor protestului, și la fel de necredibilă precum guvernul pe care îl conduce.

”Demisia Vioricăi Dăncilă trebuie să fie un act de curaj din partea PSD, chiar și la o săptămână dupa ce au gazat cetățenii României”, încheie USR.

Șeful liberalilor, Ludovic Orban, o acuză pe Dăncilă că minte într-un mod ”halucinant” în scrisoarea transmisă Comisiei Europene, ceea ce afectează fundamental interesele României în Uniunea Europeană.

Sursa foto: realitatea