Vadim Tudor: Ilie Sarbu se vede la Predeal cu Traian Basescu

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a declarat, sambata seara, ca vicepresedintele PSD Ilie Sarbu are programata o intalnire cu presedintele Traian Basescu, cu care va pune la cale urmatoarele miscari de pe scena politica, inclusiv daca Victor Ponta va ramane in functia de prim-ministru.

“La ora asta Ilie Sarbu este in drum spre Predeal, se afla vila lui Basescu. Vor pune la cale daca ramane Ponta premier si cine candideaza la Presedintie. E la Predeal, bot in bot cu Traian Basescu. Eu stiu ca el se vede in seara asta sau maine cu Traian Basescu. Vor face politica impreuna sa-si stabileasca candidatul”, a spus Vadim Tudor.

Corneliu Vadim Tudor considera ca Traian Basescu este foarte preocupat de persoana care ii va lua locul la Cotroceni, deoarece nu vrea sa pateasca ce a patit Adrian Nastase.

“Problema este pe cine lasa Basescu succesor la Palatul Cotroceni. El nu vrea sa pateasca ce a patit a Adrian Nastase, sa ajunga la puscarie. Cat despre Emil Boc, el ramane in perceptia publica drept omul cu coasa. Romanii nu vor uita ca s-au taiat salariile”, a completat europarlamentarul.

Foto: Cronica Romana