VALERIAN VREME: Acuzatia de abuz in serviciu se refera la o hotarare de guvern pe care nu am semnat-o eu

Deputatul independent Valerian Vreme a declarat marti ca acuzatia de abuz in serviciu pe care i-a adus-o DNA in dosarul licentelor IT se refera la o hotarare de guvern pe care nu a semnat-o el in mandatul de ministru al Comunicatiilor.

“Mi-am exprimat punctul de vedere in fata Comisiei juridice. Eu nu sunt acuzat. Solicitarea este pentru inceperea urmaririi penale, sper ca colegii mei au inteles foarte bine inclusiv cum s-a derulat incheierea acelui act subsecvent si decizia o vor lua in cunostinta de cauza. Acuzatia este de abuz in serviciu si se refera la hotararea de guvern 460. Aceasta hotarare nu a fost semnata de mine, este semnata in 2009, eu am semnat doar actul subsecvent care, daca il studiati, are absolut toate avizele si toate analizele de specialitate”, a precizat Vreme, la Palatul Parlamentului, dupa ce a fost audiat la Comisia juridica a Camerei Deputatilor.

CITESTE SI: Comisia juridica a Camerei Deputatilor a APROBAT ridicarea IMUNITATII lui VALERIAN VREME 

Comisia juridica a votat, marti, pentru incuviintarea inceperii urmaririi penale impotriva deputatului Valerian Vreme, fost ministru al Comunicatiilor. Rezultatul votului a fost 17 voturi pentru, doua voturi anulate, o abtinere si un vot impotriva.

Directia Nationala Anticoruptie a transmis Parlamentului cererea de incuviintare a inceperii urmaririi penale in cazul deputatului Valerian Vreme, cercetat in dosarul licentelor IT. El este acuzat de abuz in serviciu savarsit in perioada in care a fost ministru al Comunicatiilor, septembrie 2010 — februarie 2012.

CITESTE SI: DOSARUL MICROSOFT: Cazul VALERIAN VREME va fi discutat marti de deputatii juristi 

Sursa foto: jurnalul.ro