Valeriu Gheorghiță a anunțat când ar putea începe vaccinarea copiilor între 12 și 15 ani

Acesta susține că în România imunizarea populației a ajuns la 15%

Valeriu Gheorghiță (foto), coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului din România, a declarat joi seară, la Digi 24, că vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani ar putea începe în România din trimestrul trei al anului.

„Este cât se poate de clar că este un vaccin sigur și eficient, inclusiv la grupa de vârstă 12-15 ani și probabil că se va dovedi la fel și la celelalte grupe de vârstă. Noi estimăm că într-o perioadă de două luni vom avea o autorizare oficială atât de la Agenția Americană pentru Medicamente, cât și de la Agenția Europeană, așa încât vom putea și noi din trimestru trei, probabil, să dăm posibilitatea și celor care doresc cu vârsta sub 15 ani să se vaccineze”, a declarat Valeriu Gheorghiță, la Digi24.

Valeriu Gheorghiță susține că în România imunizarea populației a ajuns la 15%.

„Suntem pe la 15% în acest moment (cu imunizarea-n.r.)”, a spus Valeriu Gheorghiță, joi seara, la Digi24. „Nu am reuși ca în perioada următoarelor luni să controlăm așa cum trebuie pandemia, am fi cu același restricții. Posibilitatea ca acest virus să capete noi mutații care nu vor mai fi acoperite de vaccinurile care deja au fost administrate, adică să punem cumva în pericol și beneficiul pe care persoanele vaccinate îl au. Dacă apar alte tulpini virale care nu mai sunt acoperite suficient de bine de vaccin am pierdut orice efort pe care l-am făcut. (…) Din păcate virusul ne-a demonstrat până acum că se mișcă mai repede și decît noi și decât deciziile pe care noi le-am luat. Suntem de multe ori în spatele evoluției acestei pandemii și luăm decizii reactive în loc să avem decizii proactive”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Sursa foto: captura video