Valeriu Zgonea: A fost nevoie de un moment trist ca sa acceleram o dezbatere

Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, a explicat, vineri, de ce el si premierul Victor Ponta sunt pe lista de parlamentari care au sesizat CCR anul trecut, opunandu-se eutanasierii cainilor vagabonzi.

Valeriu Zgonea s-a declarat indignat ca autoritatile locale dau vina pe Parlament pentru lipsa unui cadru legal privind procedurile in cazul cainilor vagabonzi, aratand ca, in pofida faptului ca figureaza printre cei 70 de parlamentari ce au sesizat Curtea Constitutionala, exista totusi legi suficiente pe aceasta tema.

“Noi am incercat sa upgradam acest cadru in maniera legala si am contestat la CC pentru ca nu suntem de acord ca pentru un caz sa omoram milioane de caini, maine se va intampla cu pisicile, poimaine cu altele”.

“A fost nevoie de acest moment trist ca sa putem accelera o dezbatere. Exista un cadru legal, cine nu vrea sa-l respecte gaseste toate tertipurile.  Avem un caz grav datorita neatentiei autoritatilor care dau vina pe Parlament”, a continuat sa se dezvinovateasca Zgonea.

„Autoritatile au putere, au legi in care poate sa gaseasca ce se intampla atunci cand aceste servicii platite din banii nostri trebuie sa ia cainii de pe strazi. Nici Guvernul nici Parlamentul nu sunt vinovati ca nu se aplica legea in Romania. Unii dintre colegii mei care au resurse financiare vor sa le dea Guvernul bani sa faca adaposturi, dar cand se intampla evenimente dau vina pe altcineva. Primarii trebuie sa aiba o strategie comuna sa nu existe astfel de cazuri”.

“In acest moment vom lua o decizie si vom promova un proiect care fostele guvernari n-au vrut sa-l promoveze. Saptamana viitoare voi cere ca comisia Administratie si Juridica sa ia in dezbatere acest proiect cu acceptul CC si sa il promovam catre presedintie. Eu vreau sa respect legea si sa creez un cadru unitar”, a mai spus Valeriu Zgonea.

Sursa foto: adevarul.ro