Valeriu Zgonea pe urmele Robertei Anastase. Ambii au probleme cu matematica

In sedinta speciala a Camerei Deputatilor de vineri, cei 209 parlamentari prezenti in sala au reusit sa produca 224 de voturi necesare pentru ridicarea imunitatii colegului lor Gheorghe Coman, prins de DNA cand lua spaga.

In ciuda faptului ca Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, a anuntat ca au votat 224 de parlamentari, din inregistrarea video a sedintei se vede ca doar 209 au votat efectiv, informeaza postul de televiziune Digi 24 citat de Ziare.com.

Nicolae Mircovici, secretar al Biroului Permanent, a oferit o explicatie, chiar daca neinteligibila. “Au raspuns prezent 254, din care nu stim cati s-au dus efectiv la tribuna. In urnele respective numarul cel mai mic de bile albe, bile negre puse in urna corecta era 190. Deci 190 se ia ca vot pentru. Iar in urna alba au fost 34 de bile negre, deci 34 de voturi impotriva. Deci, in total, 224 de bile, nu de oameni”, a explicat Nicolae Mircovici.

Gheorghe Coman, parlamentar al grupului Partidului Conservator, a fost prins in flagrant de DNA pe cand incasa o mita de la un functionar din Buzau care incerca sa isi pastreze postul. Deputatul a fugit si nu a putut fi arestat pentru ca se bucura de imunitate parlamentara.

Sursa foto: gov.ro