VANGHELIE nu e singurul amenintat cu excluderea. PONTA: Cine se bate pe mostenirea lasata de mine, il excludem!

Ponta, asaltat in Sectorul 2 de locatarii cu probleme din zona

Presedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, miercuri, ca atunci cand a transmis mesajul privind excluderea celor care vor incepe sa se lupte pentru sefia partidului pana la prezidentiale s-a referit nu doar la Marian Vanghelie, ci la oricine.

”Ceea ce pot sa va confirm – e un lucru pe care l-am spus si la Orastie – am adresat o avertizare si un mesaj foarte clar catre toti colegii mei: cine se ocupa pana pe 16 noiembrie de ce va face dupa, cine se bate pe mostenirea lasata de mine, il excludem din partid. Nu ma refeream doar la domnul Vanghelie, ma refeream la oricine”, a spus Ponta.

El a precizat ca este convins ca la Orastie toti social-democratii au primit mesajul ca batalia pe pielea ursului din padure e un lucru care nu va mai fi acceptat, intrucat ar fi o mare greseala dupa experientele din 2004 si 2009. 

Citeste si: VANGHELIE, IN SCANDAL CU PONTA! Replici dure la CExN de la Orastie, Ponta l-a amenintat cu EXCLUDEREA

”Dupa 16 noiembrie, daca au locuri libere lasate de mine, atunci sigur ca va fi o competitie. Dar pana pe 16 noiembrie cine nu intelege acest lucru pleaca din partid”, a spus Ponta.

Intrebat daca la sedinta informala a CExN de la Orastie a existat o altercatie intre Marian Vanghelie si Mihnea Costoiu, Ponta a raspuns: ”Nu, nu, astea sunt povestile dumneavoastra si stiti cum spuneti dumneavoastra, jurnalistii: cand o stire e frumoasa, e pacat sa fie si adevarata. Dumneavoastra puteti sa o discutati”.

intrebat, pe de alta parte, daca Marian Vanghelie s-ar fi ales cu o vanataie in urma unei astfel de altercatii cu Costoiu, asa cum s-a relatat in presa, Ponta a raspuns: ”Sa-l intrebati pe domnul Banicioiu, ca dansul e medic”.

Citeste si: PONTA: Daca ma sprijina colegii, candidez la Cotroceni. Va fi un candidat comun PSD-UNPR-PC

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la Orastie, dupa sedinta informala a CExN, ca, potrivit discutiilor din reuniune, social-democratul care, in loc sa se ocupe de campania pentru prezidentiale, se va ocupa de cine ii va lua locul la conducerea partidului va pleca din partid.

Intrebat cine ii va lua locul la presedintia PSD, Ponta a raspuns: “Ei, uite asta am discutat cu colegii mei si am spus ca cel care pana pe 16 noiembrie, in loc sa se ocupe de campania prezidentiala, se ocupa de cine imi ia mie locul, va pleca din partid a doua zi cand aflam acest lucru”.

El a aratat ca aceasta reprezinta “o intelegere” a tuturor celor care au participat la reuniunea de la Orastie.

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a anuntat, luni, in sedinta informala a CExN de la Orastie, ca isi inscrie candidatura la presedintia PSD, el anuntand si intentia de a candida in 2016 la Primaria Generala a Capitalei, potrivit unor surse social-democrate.

Sursele citate au aratat, pentru MEDIAFAX, ca in reuniunea CExN s-a discutat despre organizarea unui congres de alegeri in PSD in luna februarie 2015.

Aceleasi surse au mentionat ca Vanghelie a luat cuvantul si a anuntat ca doreste sa candideze la presedintia PSD, la acel congres.

Totodata, Vanghelie a expirmat si intentia de a candida in 2016 la Primaria Generala a Capitalei.