Vârsta de pensionare a crescut! Milioane de români vor ieși mai târziu la pensie

Camera Deputaților a adoptat, joi, proiectul care prevede creșterea vârstei de pensionare. Potrivit inițiativei legislative, foarte multe persoane vor ieși mai târziu la pensie, scrie Capital.ro.

Sunt vizate femeile din România. Prin acest proiect, acestea au șansa de a se pensiona la 65 de ani, nu la 63, așa cum prevede Codul Muncii. Femeile interesate trebuie să depună cererea de continuare a activității în 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, au decis deputații.

În Codul Muncii este prevăzută o perioadă de 60 de zile. De asemenea, salariatele au voie să muncească cel mult trei ani peste vârsta de pensionare, mai scrie Capital.

„Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menţinut în aceeaşi funcţie maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă”, scrie, mai exact, în proiectul de lege adoptat azi la deputați. Pentru a se aplica, proiectul trebuie să fie promulgat de Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.

Sursa foto: bursa

Vezi aici cine sunt cei vizați și la ce vârstă vor ieși la pensie!