Varsta de pensionare pentru femei ar putea creste de la 63 la 65 de ani

Varsta de pensionare pentru femei ar putea creste de la 63 la 65 de ani. Proiectul de lege privind cresterea varstei de pensionare pentru femei a fost adoptat tacit, luni, de Senat.

Senatul este prima camera sesizata, iar initiator este Guvernul Romaniei. In proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, referitor la egalizarea varstelor de pensionare pentru femei si barbati, se precizeaza:

“Varsta standard de pensionare este de 65 de ani atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestei varste se realizeaza prin cresterea varstelor standard de pensionare”.

Vezi aici la cat se situeaza pensia medie lunara

Potrivit expunerii de motive, egalizarea varstelor de pensionare pentru femei si barbati se circumscrie Recomandarilor de tara ale Comisiei Europene transmise Romaniei, in contextul unei societati cu o populatie imbatranita, care afecteaza sustenabilitatea financiara a sistemului public de pensii.

“In cadrul recomandarilor menite sa imbunatateasca performanta economica a Romaniei, Comisia Europeana a constatat ca, desi pozitia bugetara s-a imbunatatit in Romania, nivelul redus de respectare a obligatiilor fiscale constituie o provocare majora iar sustenabilitatea si adecvarea sistemului de pensii prezinta riscuri medii pe termen lung”, se mai arata in document.

Foto: Adevarul