Vaslui. Un bărbat de 51 de ani a murit după ce ambulanța în care se afla a rămas împotmolită în noroi

Un bărbat de 51 de ani din județul Vaslui a murit. A fost solicitată intervenția salvatorilor în localitatea Albești în cazul bărbatului aflat în stare de inconștiență, anunță Antena 3

Pe un drum s-a împotmolit în aluviuni. A fost solicitată și o șenilată, dar până la urmă medicii au ajuns târziu. Pacientul era deja decedat. 

”La faţa locului a fost deplasat şi un camion de la ISUJ Vaslui pentru a scoate ambulanţa TIM din noroi. Autorităţile locale s-au mobilizat şi ele punând la dispoziţie un buldoexcavator pentru a curăţa drumul şi a scoate ambulanţa. Doamna doctor a ajuns în cele din urmă la pacient cu un autoturism de teren pus la dispoziţie prin intermediul autorităţilor locale. Din păcate, la faţa locului, medicul nu a m-ai putut face nimic pentru pacientul în vârstă de 51 ani, acesta fiind declarat decedat”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu. 

Sursa foto: Antena 3